Contractul funerar este produsul cu care orice persoana din timpul vieţii îşi poate organiza propriile funeralii, în conformitate cu propriile convingeri şi idei. Aceste convingeri trebuie însă să nu depăşească limitele prevederilor legale şi morale. În fiecare an în întreaga lume, milioane de oameni îşi organizează în avans aceste servicii. Pentru România un asemenea produs este nou. În cazul nostru orice persoană care doreşte să fie incinerată semnează un contract funerar cu compania noastră. Noi garantăm că dorinţa liber exprimată de fi incinerat va deveni realitate. După naştere, botez si căsătorie, moartea este cel de al patrulea mare eveniment din viata unui om. Pierderea unei persoane dragi, membru al familiei, prieten sau cunoscut, este întotdeauna un moment extrem de greu şi care surprinde lumea pe nepregătite. În acele momente critice fără voia noastră planurile funerare sunt întocmite, în mod pripit, de anumite persoane din jurul nostru, rude, prieteni sau vecini, neexistând un plan funerar întocmit din timpul vieţii. La prima vedere conceperea unui plan funerar din timpul vieţii pare o chestiune morbidă, omul, în general, percepând moartea, mai degrabă ca un eveniment care li se întâmplă altora (Vladimir Jankelevitch). Prin urmare, individul îşi amână succesiv ideea de a se pregăti de deces, ceea ce duce la situaţiile neplăcute, care au fost menţionate mai sus. Necesitatea unui serviciu, în România, care să garanteze incinerarea se datorează unei situaţii întâlnite în ţara noastră încă de la inaugurarea primului crematoriu (crematoriul Cenuşa din Bucureşti în 1928): nerespectarea dorinţei de a fi incinerat. Există numeroase exemple în acest sens (cel mai cunoscut fiind al cantautorului Cristian Paţurcă în 2011), ce au provocat nu doar mâhnirea opiniei publice din România (în cazul unor personalităţi), cât mai ales au produs supărare şi tensiuni în sânul familiilor sau cercurilor de apropiaţi ale unor persoane, care au dorit sa fie incinerate şi au întâmpinat ulterior dificultăţi în acest sens. Presiunile, prejudecările, interesele meschine, egoismul, lipsa de respect poate determina atari situaţii. Dreptul de a fi incinerat este GARANTAT prin legile Statului Român, iar serviciul pe care îl propunem nu face decât să realizeze acest lucru. Suntem pregătiţi să acţionăm pe toate căile posibile pentru ca dorinţa cuiva de a fi incinerat să devină realitate (inclusiv acţiunea în justiţie). A nu respecta această dorinţă este un semn de dispreţ şi de umilire a cuiva drag, ce a plecat dintre noi. A nu respecta aceasta dorinţă este un sacrilegiu faţă de memoria cuiva. A nu respecta o asemenea dorinţă înseamnă zile şi nopţi de remuşcări. A nu respecta o asemenea dorinţă înseamnă o dovadă crasă a lipsei de dragoste. Respectăm dorinţa oricărei persoane de a fi înhumat şi nu ne opunem înhumării, şi cerem acelaşi lucru în cazul incinerării. Nu acţionăm pentru închiderea cimitirelor, pentru ca ar fi o absurditate şi nici nu acţionăm pentru impunerea forţată a incinerării, doar milităm pentru ca dreptul şi dorinţa de a fi incinerat să fie respectată. Casa funerară Amurg garantează respectarea tuturor clauzelor contractuale semnate cu clienţii noştri după decesul acestora, indiferent de părerile, dorinţele sau presiunile celor din jur. Acţionarea rapidă după producerea decesului, pregătirea şi organizarea serviciului funerar, sunt nişte urgenţe, indiferent de implicarea emoţională a aparţinătorilor. De aceea, important este ca lucrurile să fie aşezate din timp, pentru ca momentul morţii să fie cât mai uşor suportabil. Noi considerăm că în momentul producerii decesului familia nu trebuie să se concentreze pe organizarea funeraliilor, ci, în principal, pe găsirea modalităţilor cele mai adecvate de rămas-bun de la cel care pleca. Mai importantă este astfel găsirea liniştii sufleteşti, prin acomodarea cu ideea decesului cuiva drag, decât risipirea energiilor cu organizarea funeraliilor. Atenţie, în acele momente pot fi numeroase persoane sau companii care caută să profite de durerea dumneavoastră, aducandu-vă deservicii din punct de vedere financiar ! Iată în continuare câteva exemple în care anumite persoane care au semnat contractul funerar din timpul vieţii cu firma noastră si au beneficiat de acest serviciu: Ex 01 : Domnul Popescu a avut 47 de ani, locuia la Craiova, era divorţat si avea doi copii. Îşi dorea sa fie incinerat după deces, iar cenuşa să fie împărţită în doua urne funerare, câte una pentru fiecare copil al dânsului. În urma unei boli, acesta a decedat, si conform contractului a fost preluat de către noi si incinerat la Bucureşti. Indiferent de dorinţa rudelor sale de la tara, a unchiului sau a mătuşii, care doreau o înhumare, după incinerarea propriu zisă, cenuşa a fost împărţită în doua urne funerare. Urna a fost predata băiatului de la Braşov si cea dea doua la fetei din Arad. - toate cheltuielile au fost suportate de către compania noastră funerară, întrucât a fost vorba de un contract plătit din timpul vieţii de către client. Ex 02 : Doamna Ionescu avea 32 de ani, locuia la Deva, era necăsătorită şi avea sora la Londra, mama si tata fiind decedaţi sunt îngropaţi intr-un sat de lângă Bacău. Din nefericire în urma unui accident rutier petrecut în Ungaria, doamna Ionescu a decedat. Având un contract funerar din timpul vieţii cu compania noastră, s-a acţionat foarte rapid corpul neînsufleţit fiind ridicat imediat de partenerii noştri din Ungaria şi incinerat la Szeged, iar urna trimisa la sora dânsei de la Londra. - fiind vorba de un contract funerar din timpul vieţii, toate cheltuielile au fost achitate de către compania noastră funerară. Ex 03 : Domnul Georgescu avea 53 de ani, locuia la Galaţi, era necăsătorit si avea un frate mai în vârstă la Baia Mare. Toata viata a lucrat în marina comerciala ca şi căpitan de vas. Întotdeauna si-a dorit ca după deces, să fie incinerat si cenuşă să fie presărată în mare. Datorita contractului pe care la semnat cu firma noastră, după deces domnul Georgescu a fost ridicat de la morga spitalului Galaţi, incinerat la Bucureşti iar cenuşă presărata in mare, conform dorinţei sale. Întreg evenimentul a fost filmat, caseta fiind predată ulterior fratelui dânsului la Baia Mare. - toate cheltuielile au fost suportate de către firma noastră funerara, întrucât a fost vorba de un contract funerar plătit din timpul vieţii. EX 04. Domnul Arhire în vârstă de 68 de ani din Sibiu, căsătorit, având un copil, şi-a dorit să fie incinerat, exprimându-şi în repetate rânduri această doleanţă. A decedat subit, în urma unui infarct miocardic, familia, la presiunea rudelor şi datorită unor prejudecăţi a soţiei sale, înhumându-l. Astfel, dorinţa sa exprimată în repetate rânduri verbal nu a fost respectată. După mai mult timp, fiul domnului Arhire, neliniştit pentru situaţia creată, ne-a solicitat ajutorul, spunându-ne că i-a fost imposibil să convingă persoanele din anturajul decedatul să fie incinerat. I-am explicat faptul că dacă domnul Arhire ar fi avut un asemenea contract funerar, dorinţa sa ar fi fost îndeplinită, indiferent de presiunile exercitate. În final, la solicitarea fiului domnului Arhire, a avut loc exhumarea, iar rămăşiţele au fost incinerate la crematoriul din Szeged, respectându-se astfel dorinţa defunctului. Contractul funerar din timpul vieţii, nu presupune o anumita stare de sănătate, etnie, religie, confesiune sau crez politic. Orice persoana cu vârsta peste 18 ani poate accesa un astfel de contract. |