Ortodonţia pentru adolescenţi Brackets, aparate de contenţie(menţinere a rezultatului) şi tot ce doriţi să ştiţi despre tratamentul ortodontic! Aparat dentar Chiar trebuie să port Nu vă impacientaţi! Aparatele dentare nu sunt atât de respingătoare şi inestetice pe cât aţi putea crede. De fapt, aparatele dentare din ziua de azi sunt de dimensiuni din ce în ce mai mici, confecţionate dintr-o varietate de materiale şi de mai multe culori, făcând purtarea unui aparat foarte uşoară, confortabilă şi la modă. Cât timp va trebui să port aparatul Durata tratamentului ortodontic cu aparat dentar fix depinde de o serie de factori: - Tratamentul precoce — Tratamentul timpuriu permite medicului ortodont să monitorizeze creşterea maxilarelor şi să recomande tratament ulterior dacă este cazul. Nu toată lumea beneficiază de acest tip de tratament ortodontic şi în unele cazuri este posibil ca ortodontul să recomande întârzierea acestuia până când pacientul va mai creşte.
- Gradul de corecţie — Durata tratamentului poate fi mai lungă sau mai scurtă în funcţie de caz. Pacienţii reacţionează la tratament în mod diferit, astfel că în unul din cazuri poate fi nevoie de 12 luni pentru corecţie, în timp ce pentru altul poate fi nevoie de 24 luni.
- TU! — Motivaţia ta de a urma un tratament ortodontic joacă un rol important în obţinerea unor rezulate rapide şi eficiente. Dacă indicaţiile medicului în legătură cu alimentaţia sunt respectate şi nu delzlipiţi brackets sau descimentaţi inele, durata tratamentului va fi scurtată considerabil!
Aparate dentare pentru fiecare! În clinica noastră puteţi alege dintr-o varietate de tipuri de aparate dentare. Câteva opţinui pentru dvs ar fi: - Aparatele de ceramică
- Safir monocristalin
- Fibră de sticlă
- Invizibile(Incognito)
- Metalice tradiţionale
Aparatul de contenţie (menţinere a rezultatului) După ce tratamentul ortodontic s-a încehiat şi aparatul dentar a fost îndepărtat, va începe etapa de menţinere a rezultatului. Rezultatul final depinde de purtarea acestui aparat de contenţie, aşa că nu uitaţi să-l purtaţi zilnic, să-l îndepărtaţi înainte de a vă spăla pe dinţi şi să-l igienizaţi cu ajutorul periuţei şi pastei de dinţi. |