Cosmetica dentară include o parte din procedeele care au drept scop îmbunătăţirea esteticii zâmbetului, cu obţinerea unui aspect cât mai natural al acestuia. Mijloacele prin care se pot realiza aceste efecte cosmetice sunt reprezentate de albirea dinților şi faţetarea lor. Tot de cosmetică dentară ţine şi aplicarea bijuteriilor dentare.Albirea dinţilor se realizează pentru a obţine o nuanţă mai deschisă a lor. Există două metode de albire profesională a dinţilor: 1. Prima dintre acestea presupune utilizarea gelurilor de albire dentară pentru acasă, aplicate în gutiere (dispozitive din plastic ce se mulează perfect pe arcada dentară, pe care le puteti obține doar de la medicul dentist). Gutierele vor fi utilizate timp de mai multe zile, câte 4-8 ore pe zi, în funcţie de concentraţia gelului, care poate fi peroxid de hidrogen sau peroxid de carbamidă (10-16%), până la obţinerea nuanţei dorite de către pacient. 2. A doua metodă presupune folosirea gelurile de albire a dinţilor pentru utilizarea în cabinet, care au o acţiune mult mai rapidă (30-90 minute) și sunt tot peroxizi, dar cu o concentraţie de 35-38%. Vor fi aplicate STRICT sub supravegherea medicului stomatolog, în cabinet, cu protecţie gingivală. Pentru potențarea efectului se pot folosi lămpi speciale de albire sau laserul, rezultatul final fiind însă același. Albirea este obținută imediat, pacientul fiind beneficiarul unui zâmbet mai alb la părăsirea cabinetului dentar. Fateţele de porţelan sunt niște foițe de ceramică lipite pe suprafaţa externă(vizibilă) a dinţilor pentru a îmbunătăţi aspectul lor, adică pentru a modifica forma, dimensiunea, culoarea sau poziţia lor. De asemenea, ele pot fi utilizate pentru a închide diastema (spaţiul dintre dinţi) atunci când pacientul nu acceptă tratament ortodontic. Totuşi numai medicul stomatolog este cel în măsură să decidă dacă faţetele sunt sau nu indicate în cazul dumneavoastră. Pentru realizarea unei fațete este necesar să se îndepărteze o cantitate minimă de substanţă dură dentară(smalţ) de aproximativ 0,5mm de pe faţa vizibilă a dinţilor, ceea ce face ca acest procedeu să fie minim invaziv.Bijuteriile dentare sunt considerate accesorii, care vă oferă un zâmbet nou, mai strălucitor. Aplicarea bijuteriei pe dinte nu afectează deloc integritatea acestuia, întrucât bijuteria se lipeşte cu materiale adezive speciale. Bijuteriile dentare există într-un număr foarte mare de forme si culori: de la bijuterii de aur cu pietre preţioase (diamante, rubin, safir), până la bijuterii din zirconiu sau cristal.În cadrul Centrului Dentar Natural Smile puteţi beneficia de toate aceste procedee de cosmetică dentară la cele mai înalte standarde, prețul unei albiri dentare începe de la 500 lei, iar a unei fațete dentare de la 1000 lei. |