Electroterapia este o forma de terapie fizicala de tip conservator care utilizeaza diferite forme de curent electric (curent galvanic, curent de joasa frecventa, curent de medie frecventa) , forme de energie derivate din curentul de inalta frecventa (unde scurte, microunde, ultrasunet, laser) sau de joasa frecventa (campuri magnetice). Aceasta forma de terapie nu poate corecta verigile etiologice dar poate ameliora si controla: - elemente fiziopatologice: inflamatie, edem, hipotonie, hipotrofie musculara, hipersimpaticotonie, durere; - elemente clinice, simptomatice si functionale: durere, contractura musculara, redoare articulara; - troficitatea musculaturii denervate in paraliziile de tip periferic, prin curentul exponential de joasa frecventa; - sindroame dureroase si disfunctionale somatice. Forme de electroterapie: - electroterapia de electrostimulare: circuite de curent electric de tip galvanic (galvanizare simpla, ionogalvanizare, baia galvanica), de joasa frecventa cu impulsuri (curenti exponentiali, curenti faradici si neofaradici, curenti diadinamici, TENS), de medie frecventa (curenti interferentiali); - curenti de inalta frecventa: unde scurte si microunde care actioneaza prin campuri electromagnetice de inalta frecventa cu penetratie in profunzimea tesuturilor, avand efect termic de profunzime (fenomen de endotermie tisulara sau diatermie); - ultrasunetul - determina un micromasaj de inalta fecventa, in principal cu efecte mecanice apoi termice si efecte importante terapeutice; - terapia laser – efecte de biostimulare nespecifica (analgetic, vasculotrop) - campurile magnetice de joasa frecventa (magnetodiaflux) – prin efectele de reglare nespecifica asupra sistemului nervos central si neuromuscular, amelioreaza diverse procese metabolice celulare. |