Protetica tratează metodele de restaurare morfo-funcţională şi estetică a aparatului dento-maxilar cu ajutorul unor proteze compatibile corpului uman. Protezele dentare sunt în general piese rigide, realizate în afara cavităţii bucale, cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară. Tratamentul protetic este indicat în următoarele situaţii: - Refacerea coroanei dintelui distrusă de o carie netratată corespunzător, în cazul în care medicul nu are posibilitatea să ofere rezistenţă doar prin aplicarea obturaţiei.
- Distrugerea totală a coroanei dintelui: este indicată protezarea prin dispozitive corono-radiculare turnate şi prin coroane.
- Lipsa dintelui: în cazul acestei situaţii se pot realiza proteze fixe sau implanturi dentare.
- Defecte multiple ale arcadei dentare: pot fi remediate printr-o proteză fixă sau mobilă sau implanturi dentare.
Tratamente chirurgicale Chirurgia orală şi maxilo-facială are în vedere cercetarea etiologiei, diagnosticului, tratamentului şi profilaxiei teritoriului oro – maxilo – facial ce necesită metode de tratament chirurgical. Chirurgia dento-alveolară permite rezolvarea problemelor de tipul granuloamelor apicale, chisturilor maxilare, molarilor de minte incluşi sau semi-incluşi, a tumorilor benigne şi extracţiilor dificile etc. Chirurgia maxilo-facială presupune realizarea unor intervenţii de o mai mare amploare, cum ar fi fracturile din regiunea oro-maxilo-faciala sau tumorile. Citiţi mai multe… Procedurile stomatologice chirurgicale ce se realizează în cadrul cabinetului HappySmile includ: • Extracţia dentară nechirurgicală: dinţi de lapte sau fragmente dentare • Extracţia dentară chirurgicală • Chirurgie în scop protetic • Expunerea chirurgicală a unui dinte neerupt • Repoziționarea şi imobilizarea unui dinte • Incizia şi drenajul unui abces sau chist în cavitatea bucală |