Lucrări protetice mobile și mobilizabile se pretează în cazul unui spațiu edentat (lipsit de dinţi) întins şi necesită o îndepărtare și igienizare zilnică.

În funcţie de materialele folosite, protezele mobile se împart în mai multe categorii:

1. Proteze dentare parţiale/totale

Acestea sunt indicate atunci când pacientul prezintă o edentaţie parţială sau totală. În realizarea acestor proteze se pot folosi:

-dinți acrilici

-dinți din compozit sau ceramică – oferă o estetică foarte bună

2. Supraproteze cu capse pe dinţi restanţi

Estetica este mai bună decât în cazul protezelor parţiale cu croşete, iar stabilitatea este mult mai ridicată.

3. Proteze semielastice

Aceste dispozitive pot fi doar parţiale, deoarece pacientul trebuie să mai prezinte pe arcade dinţi restanţi, ce pot fi naturali sau implantaţi. Sistemele de prindere (croşetele) sunt albe, asemănătoare culorii danturii naturale, însă ocupă mai mult spaţiu decât cele obişnuite, realizate din sârmă. Dispozitivele sunt confecţionate din materiale speciale care nu necesită o structură din metal, sunt foarte rezistente, au o durată lungă de viaţă şi se adaptează cu uşurinţă la cavitatea bucală a pacientului.

Avantajul acestor proteze dentare flexibile este că nu aduce nici un prejudiciu danturii vecine, iar gingiile sunt protejate, spre deosebire de alte dispozitive similare. În plus, masticaţia şi vorbirea sunt îmbunătăţite treptat. Din punct de vedere estetic, protezele elastice sunt cu mult superioare celorlalte tipuri.

4. Proteze scheletate 

Sunt caracterizate prin execuție precisă, estetică foarte bună, funcție și eficiență masticatorie restabilită, dimensiuni reduse ale părții mobilizabile, prețul fiind însă mai ridicat. Aceste dispozitive se ancorează cu ajutorul danturii naturale, astfel că vorbirea şi masticaţia nu sunt deranjate, proteza fiind stabilă.

În funcţie de modul de ancorare, aceste dispozitive pot fi de două feluri:

a. Proteza scheletată cu croşete – face referire la dispozitivul tradiţional, care utilizează croşete şi contracroşete pentru ancorarea la dantura naturală. Avantajul prezentat de acestea este că sunt aproape invizibile şi sunt reperate cu dificultate de către cei din jur. Insă, atunci când este nevoie de ancorarea la dinţii marginali, aceştia pot fi supusi unei şlefuiri discrete pentru crearea spaţiului necesar protezei.

b. Proteza scheletată cu sisteme speciale: capse, telescoape sau culise – sunt considerate mult mai confortabile deoarece sunt moderne şi în plus sunt mai estetice decât varianta anterioară, dar pot fi recomandate doar în anumite situaţii: atunci când pacienţii prezintă un număr scăzut de dinţi naturali. În cazul în care este necesară ancorarea la dantura marginală naturală, aceasta trebuie acoperită prin intermediul unor coroane sau punţi dentare.

5. Proteze uniterminale

Se folosesc în cazul unei edentaţii uniterminale (pe o singură parte) şi doar atunci când există suficient spaţiu pentru fixarea balamalei.

6. Proteza pe implanturi

În cazul în care un pacient nu mai are niciun dinte, iar spaţiul pus la dispoziţie de os este limitat, atunci se pot realiza 2-4 implanturi cu ajutorul cărora se fixează o proteză mobilă. Se apelează la o proteză pe implanturi în situaţia în care nu pot fi obţinute mai multe implanturi care să reprezinte baza unei lucrări protetice fixe. Aceste dispozitive au în componenţă nişte sisteme speciale pentru ancorare, precum magneţi, capse, locatori, prin intermediul cărora structura este mult mai stabilă, fiind similară chiar cu o proteză fixă pe implanturi.