Atelierul Arta Cărții este locul unde se nasc cărți noi și renasc cărțile vechi. Dacă doriți să vă legați o carte și să știți cât anume vă costă, trebuie să știți că este mult mai eficient să veniți la atelier și să discutăm decât să mă sunați, și este mult mai eficient să mă sunați decât să îmi scrieți. Pentru a putea ști cât vă costă, eu trebuie să știu în ce stare se află volumul, ce dimensiune are, în ce fel îl doriți legat, cum să arate la sfârșit, cât de mult vă grăbiți cu el iar de cele mai multe ori, clienții nu știu aceste lucruri sau nu le pot evalua. Însă la atelier veți găsi toate materialele, culorile, modelele decorative și tipurile de litere folosite pentru a vă decora volumul, așa că este mult mai ușor să stabilim de comun acord. Puteți consulta secțiunea Video pentru a vă familiariza cu termenii din Serialul Tematic, puteți urmări Episoadele de Întrebări și Răspunsuri, deoarece acolo răspund cam la toate întrebările des puse de majoritatea clienților, puteți consulta secțiunea Modele pentru a determina ce fel de legătură doriți și puteți vedea la secțiunea Galerie volume legate pentru alți clienți, de unde să vă puteți inspira. Nu există o limită a posibilităților pe care le pot aplica asupra unui singur volum. De la pagini de hârtie banală cusute mecanic la pagini de pergament de vițel cusute de mână, de la piele ecologică la piele naturală de cea mai bună calitate vopsită personal, de la decorațiunile în timbru sec până la ornamentele complicate realizate conform stilurilor istorice în foiță de aur, nimic nu este prea complicat de realizat. Nu îmi reclam lucrările ca fiind ”cele mai bune” de pe piață. Acest lucru e un nonsens și numai clienții mei ar putea face o asemenea distincție. Nu îmi reclam legătoria ca fiind cea mai ieftină sau mai convenabilă. Legătoria de carte nu este un serviciu ce poate fi găsit în piață. Dacă doriți lucrări la cel mai mic preț, am o listă cu concurența pe care v-o pot da și puteți alege de acolo soluțiile cele mai ieftine. În categoria Despre puteți vedea ce lucrări nu fac și unde îi îndrum pe clienții care le caută, fără niciun fel de problemă sau frică de concurență. Dacă cei care îmi caută serviciile pun în carte tot atât de multă iubire pe cât pun eu în lucratul ei, toate celelalte lucruri sunt detalii. |