Proiectul va consta în realizarea a 6 vizite transnaționale unde partenerii vor prezenta propria experianță în ceea ce privește folosirea teatrului ca metodă de educație. Vor fi prezentate experiențele folosirii acestei metode in lucru cu grupuri defavorizate cum ar fi: victimele discriminării, șomeri, persoane din comunitățile izolete, etc. Rezultatele proiectului vor consta în realizarea unei culegeri de studii de caz ce vor fi postate și pe internet și diseminarea bunelor practici la nivel european și național. Proiectul are ca obiective impartisirea experientelor comune ale celor 6 parteneri in domeniul instruirii prin intermediul metodelor artistice folosind teatrul ca instrument pentru dezvoltarea personala. In cadrul sesiunilor ce vor fi organizate, participantii vor fi liberi să se autocunoască. Teatrul e prezentat ca un instrument activ de cunoaștere, de autocunoaștere mai mult decât prin intermediul unor alte tehnici. Atelierele teatrale devin un loc experimental unde putem dobândi un nivel ridicat de conștientizare a propriilor limite și potențialului în cadrul unui grup de lucru (în contextul în care nimeni nu judecă sau selectează pe nimeni). Obiectivele teatrului social este includerea socială a participanților. Calea teatrală ne furnizează adâncirea și reformularea experiențelor reale ale participanților. Proiect PARTENERIATE PENTRU ÎNVĂŢARE - GRUNDTVIG Programul “Învăţare pe tot Parcursul Vieţii” finantat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Parteneri din 5 tari: FR - FRANCE, NL - NETHERLANDS, UK - UNITED KINGDOM, HU – HUNGARY, RO - ROMANIA |