Endodonţia, denumire care provine din limba greacã (“interiorul dintelui”) este specialitatea medicinei dentare care se ocupã cu tratarea afecţiunilor dentare, având punct de plecare pulpa dintelui, ţesutul viu situat în interiorul acestuia. Tratamentul endodontic, denumit în limbaj laic tratament de canal, este un tip înalt specializat de tratament dentar, al cãrui obiectiv final îl reprezintã salvarea de la extracţie a unui dinte cu rãdãcina bolnavã. Pentru a înţelege mai uşor în ce constã tratamentul endodontic, este util, pentru început, sã cunoaşteţi câteva noţiuni elementare de anatomie a dinţilor umani.

Fiecare dinte este format dintr-o coroanã, partea pe care o vedem în cavitatea bucalã, când privim în oglindã, şi una sau mai multe rãdãcini, situate în oasele maxilare, ascunse vederii. Dintele este suspendat în alveolã ca un hamac, prin intermediul fibrelor ligamentului periodontal, care cu un capãt se ataşeazã de suprafaţa rãdãcinii iar cu celãlalt de peretele osos al alveolei. Coroana dintelui este acoperitã de smalţ iar radãcina de cement. Sub aceste straturi exterioare, se aflã dentina, care formeazã cea mai mare parte a dintelui. Aceste trei ţesuturi dure situate la exterior, protejeazã ţesutul moale, viu, denumit pulpa dintelui. Spaţiul din interiorul dintelui unde este situatã aceasta este format din camera pulparã, la nivelul coroanei şi de canalul radicular/canalele radiculare, la nivelul rãdãcinii/rãdãcinilor. Din canalul radicular principal pot pleca ramificaţii denumite canale laterale sau accesorii. Canalul radicular principal strãbate toatã lungimea rãdãcinii. Ajuns în porţiunea terminalã a acesteia, se deschide pe suprafaţa externã prin intermediul unui orificiu, denumit foramen apical principal. Şi canalele laterale comunicã cu exteriorul dintelui prin intermediul foramenelor secundare. Datoritã acestor cãi de comunicare, orice infecţie a pulpei apãrutã şi cantonatã iniţial în spaţiul din interiorul dintelui, se va extinde în timp la ţesuturile din jurul acestuia.

Pulpa dintelui este formatã din vase de sânge, filete nervoase, fibre şi celule. Rolul ei este de a forma, pe perioada de dezvoltare a dintelui, ţesuturile dure din care este compus acesta. Pulpa are un rol important în perioada de creştere şi dezvoltare a dintelui. Ajuns la maturitate, dintele poate supravieţui şi fãrã pulpã, deoarece continuã sã fie hrãnit de ţesuturile care înconjoarã rãdãcina.