În acest tip de icoană, Maica Domnului îl ţine pe Fiul ei, care Îşi ţine faţa îndreptată spre ea şi are cel puţin o mână în jurul gâtului ei sau al umărului. Maica Domnului simbolizează Biserica, astfel arătând deplinătatea iubirii dintre Dumnezeu şi om. Ea este prezentată întotdeauna cu capul acoperit cu o năframă, care Îi cade pe umeri, conform cu tradiţia iudaică din acele vremuri. Această năframă sau acoperământ de cap, este de obicei roşu, pentru a simboliza suferinţa şi sfinţenia astfel obţinută. Sub această năframă, hainele Îi sunt albastre, simbolizând umanitatea Maicii Domnului. Sunt pictate şi trei stele, una pe frunte şi câte una pe fiecare umăr al Maicii Domnului. Aceste stele simbolizează fecioria. Maica Domnului a fost fecioară înainte, în timpul sarcinii şi după Nasterea Domnului. Aceste trei stele mai sunt şi simbolul Sfintei Treimi. Uneori, a treia stea este acoperită de chipul Mântuitorului Copil, a doua persoană a Sfintei Treimi. Pe 15 august se sarbatoreste Adormirea Maicii Domnului, iar pe 8 septembrie, Nasterea Maicii Domnului. Icoanele Maicii Domnului au dovedit puteri miraculoase, unele dintre ele devenind astfel cunoscute ca icoane făcătoare de minuni. Se picteaza pe lemn la dimensiunile de 13x16 cm si 16x19 cm. |