Pentru orice tip de cladire rezidentiala (casa de locuit, bloc), comerciala sau institutie publica care are o structura sau un sistem de invelitoare din lemn (pod, mansarda) se recomanda aplicarea de tratamente de ignifugare si pentru prevenirea aparitiei daunatorilor (cari de lemn, ciuperci). IGNIFUGARE Conform statisticilor I.G.S.U., in Romania, aproximativ 17 locuinte sunt afectate de incendii zilnic, insumand un total de aproximativ 6500 de astfel de evenimente pe parcursul unui an. Din cele 17 incendii, 7 se produc in pod/mansarda. Aplicarea solutiilor ignifuge au rolul de a inhiba focul in cazul unui incediu, astfel, prin intarzierea aprinderii materialului lemnos, se poate face diferenta dintre un incident soldat cu pagube materiale minore si un eveniment tragic ce se poate solda cu pierderea de vieti omenesti. Acoperirea ignifuga este una dintre cele mai simple, mai vechi si mai eficiente metode de a proteja materialele impotriva incendiilor. Aceasta abordare nu determina modificarea chimica a substratului, ci mai degraba formarea unui strat protector care modifica fluxul de caldura catre substrat si poate inhiba degradarea termica, aprinderea sau arderea. TRATAREA IMPOTRIVA DAUNATORILOR Mucegaiul este compus din colonii de organisme vii care pot creste pe suprafata multor materiale, inclusiv pe suprafata lemnului si poate avea aproape orice uloare. Ca majoritatea organismelor vii, mucegaiurile necesita aer, apa si o sursa de hrana pentru supravietuire. Lemnul brut, netratat este destul de sensibil la cresterea mucegaiului din cauza suprafetei poroase pe care o are. Cel mai expus este lemnul proaspat taiat care are un continut ridicat de zahar. In plus, lemnul netratat absoarbe apa, furnizand astfel umiditatea necesara acestor organisme. Cand vine vorba de prevenirea dezvoltarii mucegaiului pe lemn, cea mai buna si eficienta solutie consta in asigurarea/mentinerea unui mediu uscat. Pentru situatiile in care nu se poate asigura un mediu uscat exista tratamentele chimice. Acestea pot fi aplicate direct pe lemn, vor ucide coloniile de mucegai existente si va impiedica cresterea mucegaiului pentru cateva luni. Carii sunt insecte din ordinul coleopterelor care se hranesc cu lemn si se gasesc in zona temperata, ceea ce inseamna ca sunt prezenti si in tara noastra. Cel mai des intalnit este Anobium Punctatum care se hraneste cu partea moale a lemnului dar, in conditiile in care lemnul a fost deja infestat de mucegai, carul poate ajunge si la partea mai dura a lemnului ceea ce poate duce la afectarea structurii de rezistenta a cladirii. Pentru acest daunator exista doua tipuri de tratamente, tratamente pentru prevenirea aparitiei carilor si tratamente pentru combaterea lor. |