Sunt peste 40 de ani de când echipa noastra restaureaza paginile trecutului si construieste viitorul, dincolo de limitele traditionale ale domeniului nostru de activitate. Mai mult de 40 de ani în care, împreuna, am pus caramida peste caramida si am construit edificii care reprezinta astazi o amprenta peste timp si o promisiune respectata fata de clientii si partenerii nostri. Doar câteva exemple sunt suficiente pentru a confirma credinta ca locul nostru în aceasta industrie nu a fost niciodata întâmplator si ca, atunci când munca este dublata de viziune, rezultatele nu pot fi decât remarcabile. Cu aceasta proiectie asupra misiunii noastre de valoare, am reusit sa restauram Palatul Cotroceni, Ateneul Român, Banca Nationala a României sau Muzeul National de Arta. Si proiectele continua. Într-o abordare la fel de temeinica si la fel de sofisticata Aedificia Carpati înseamna însa mai mult decât un portofoliu impresionant de experiente si proiecte. Înseamna, în primul rând, o echipa a excelentei profesionale: toti si fiecare dintre cei care si-au asumat viziunea noastra si rigoarea de a construi durabil alcatuiesc aceasta echipa. Aedificia Carpati mai înseamna valorile în care credem si care au fost, în egala masura cu priceperea si experienta fiecaruia dintre noi, motorul cresterii noastre. Continuarea traditiei s-a tradus prin meticulozitatea dusa pâna la perfectiune si prin respectarea statornica a termenelor promise. De aici, nu a mai fost decât un pas pâna la performanta, pe care am înteles sa o rafinam permanent astfel încât sa atingem excelenta. Misiunea pe care ne-am asumat-o în urma cu patru decenii, aceea de a construi responsabil si de a crea o mostenire arhitecturala pentru România, ramâne si astazi la fel de valabila. |