Operaţiunea de instalare a boilerelor trebuie executată conform reglementărilor în vigoare, numai de către personal autorizat, din acest punct de vedere Professional Service vine în ajutorul clienţilor. Boilerul electricÎn ceea ce priveşte boilerul electric presiunea constantă a apei din interior este asigurată de instalaţia de alimentare cu apă. Odată deschis un robinet cu apă caldă, apa încălzită din boiler este transmisă de presiunea apei din reţeaua de apă rece. În urma montajului este conectat la instalaţia de alimentare electrică, iar elementele încalzitoare acţionează asupra apei din interior. Boilerul pe gaz Iniţial boilerul trebuie racordat la instalaţia de gaz. Aprinderea acestuia se face deschizând mai întâi sursa de gaz dupa care se acţionează butonul ce aprinde flacăra pilot. Dacă aceasta se stinge, operaţiunea trebuie repetată. Majoritatea aparatelor sunt dotate cu un buton de la care se reglează temperatura apei. Operaţiunea de întreţinere a boilerului este una foarte importantă, daca se doreşte ca aparatul să funcţioneze la capacitatea la care a fost prevăzut din fabricaţie pe o perioada cât mai lungă de timp. Acesta are o durată de viaţă ce va depinde întotdeauna de gradul de utilizare şi se recomandă verificarea lui la cel puţin trei ani. |