Piata de asigurari din Romania ramane in continuare extrem de afectata de fenomenul de frauda, in special in sectorul auto, intrucat odata cu instabilitatea economica a crescut si creativitatea metodelor de fraudare, practicate atat de amatori cat si de retele organizate. "Sunt romani care isi arunca masinile in lacuri fara ca acestea sa fi fost cu motorul pornit si incearca sa le duca in dauna totala, pentru a obtine o indemnizatie frauduloasa. Acest lucru se manifesta la nivelul intregii piete si exista grupari organizate care ataca societatile de asigurare. In cazul nostru am efectuat plangeri penale impotriva acestora", a declarat, pentru Wall-Street.ro, Dorin Constantin, seful departamentului antifrauda din cadrul Allianz-Tiriac. Declaratiile au fost facute in cadrul conferintei “Credit & Collection - Fraud Prevention”, organizata de Expo Media, in parteneriat cu PwC Romania, Advantage Software Factory, Customer Service School, DNA Solutions si Asebuss. “Inselaciunea in asigurari este o forma a fraudei economice si se afla in continua schimbare si dezvoltare. Este un delict impotriva averii ce se produce cu intentie si produce pagube economice, iar viata economica poate functiona doar atunci cand contractele sunt respectate”, a declarat Ionel Dima, vicepresedinte in cadrul brokerului de asigurare-reasigurare Avus Group. El a explicat ca in caz de frauda, evenimentul asigurat este produs cu intentie, este inscenat sau o dauna reala este exploatata. Cu privire la profilul faptuitorilor, Ionel Dima a precizat ca este contruit din 85% amatori, 12% angajati in companii comerciale si 3% profesionisti. Tentative de frauda de milioane de euro Allianz-Tiriac a respins in urma cu doi ani pe motiv de frauda un dosar de dauna, pe o polita de asigurare de bunuri, in contul careia proprietarul unui depozit solicita suma de 1,3 milioane de euro, pentru furtul unor materiale de constructie, reprezentand marfa asigurata. Acest caz reprezinta cea mai mare dauna, la nivel valoric, respinsa de Allianz-Tiriac pana in prezent. “S-a efectuat o expertiza judiciara in cadrul cercetarii penale iar din calculele preliminare rezulta ca ar fi necesitat transportul vreo 17 tiruri si 15-16 ore. Insa, cei de la poarta depozitului nu au inregistrat intrarea si iesirea nici unei masini”. Dorin Constantin a mai precizat ca Allianz-Tiriac a deschis anul trecut aproximativ 155.000 de dosare de dauna, din care aproximativ 1.000 de cazuri au fost respinse pe motiv de frauda. Aceeasi grupare a incercat o metoda similara si la alti jucatori din piata, potrivit reprezentnatului Allianz-Tiriac. "La Omniasig au solicitat vreo 3 milioane de euro. Au vazut ca nu le-a mers si au venit la noi cu o suma mai mica. Au incercat si la BCR in acelasi depozit. Noi suntem ultimii. In prezent, dosarul este la politie la cercetari penale". Cel mai mare dosar de dauna respins de brokerul Avus l-a reprezentat un caz din Austria cu o fabrica ce si-a intrerupt activitatea de prelucrare a cherestelei din cauza unor masini defecte si care facea dovada prejudiciului cu cherestea adusa din Romania, potrivit declaratiilor vicepresedintelui Avus acordate Wall-Street.ro. Proprietarul fabricii solicita asiguratorului aproximativ 3 milioane de euro. El a mai precizat ca volumul si valoarea fraudelor la nivel de piata sunt greu de estimat, activitatea de frauda fiind de multe ori greu de dovedit. "Exista dosare de dauna in orice domeniu de asigurare, care dupa ce frauda a fost dovedita s-au incheiat fara despagubiri. De multe ori nu reusim sa le dovedim. De aceea, colaborarea cu politia este foarte importanta". Frecventa cea mai mare a cazurilor de frauda inregistrate si dovedite este in sectorul auto, deoarece piata asigurarilor din Romania este reprezentata in proportie de peste 70% RCA si Casco. "Profesionistii" merg mai mult pe Casco, spun specialistii. Piata asigurarilor generale din Romania s-a redus anul trecut cu 7,5% fata de 2009, la 6,69 miliarde de lei, reprezentand al doilea an consecutiv de scadere, in timp ce piata asigurarilor de viata a urcat cu 2,32%, la 1,66 miliarde de lei. |