Furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice se realizeaza in conditiile regimului de autorizare generala adoptat de autoritatea de reglementare, regim juridic care stabileste drepturile si obligatiile furnizorilor de retele si servicii de comunicatii electronice. Pentru a beneficia de prevederile autorizatiei generale, persoanele care doresc sa furnizeze retele publice de comunicatii electronice sau servicii de comunicatii electronice destinate publicului trebuie sa efectueze o notificare catre ANCOM. In prezent, procedura de autorizare a persoanelor care intentioneaza sa furnizeze retele sau servicii de comunicatii electronice, precum si conditiile in care se poate realiza furnizarea de retele si servicii de comunicatii electronice, sunt stabilite prin Decizia presedintelui ANCOM nr.338/2010 privind regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice. In scopul eficientizarii procedurii de autorizare generala, aducerii de clarificari regimului de autorizare generala, dar si armonizarii cu noile reglementari din domeniul comunicatiilor electronice, precum si cu legislatia din domenii conexe activitatii ANCOM, acest act normativ a abrogat Decizia presedintelui ANRC nr.1333/2003 privind regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice, cu completarile ulterioare. In actuala decizie sunt identificate in mod expres persoanele carora le revine obligatia notificarii, persoanele care nu au aceasta obligatie, insa li se aplica drepturile si obligatiile specifice prevazute de autorizatia generala, precum si persoanele care nu fac obiectul regimului de autorizare generala. Persoane care nu au obligatia notificarii, dar carora li se aplica drepturile si obligatiile specifice prevazute de regimul de autorizare generala (inclusiv prevederile referitoare la incetarea, retragerea sau suspendarea dreptului de a furniza retele sau servicii de comunicatii electronice) : ■ persoanele care intentioneaza sa furnizeze retele de comunicatii electronice prin intermediul frecventelor radio alocate in scopul unor transmisii cu caracter experimental sau ocazional. ■ persoanele straine cu sediul principal in alte state membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European care intentioneaza sa furnizeze servicii de comunicatii electronice mobile la bordul navelor si aeronavelor inmatriculate in aceste state. ■ persoanele care furnizeaza exclusiv pentru nevoi proprii retele sau servicii de comunicatii electronice. Persoane care nu fac obiectul regimului de autorizare generala: ■ prestatorii de servicii care desfasoara activitati de proiectare, executa lucrari de constructie si intretinere a retelelor de comunicatii electronice, precum si lucrari de instalare, intretinere sau conectare a echipamentelor de comunicatii electronice; ■ prestatorii de servicii constand exclusiv in furnizarea continutului informatiei transmise prin intermediul retelelor sau serviciilor de comunicatii electronice ori prin care se exercita controlul editorial asupra acestui continut sau care permit stocarea si accesarea ulterioara a continutului informatiei transmise. !!! Recomandam tuturor persoanelor interesate, si in special furnizorilor de retele sau serviciii de comunicatii electronice, sa parcurga cu atentie prevederile Ordonantei de urgenta nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor, aprobata, cu modificari si completari, precum si ale Deciziei presedintelui ANCOM nr.338/2010 privind regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice pentru a identifica cu claritate toate drepturile si obligatiile pe care le au sau le vor avea in relatia cu utilizatorii, cu ceilalti furnizori de retele sau servicii de comunicatii electronice si inclusiv cu ANCOM. !!! |