Drepturile de participare le permit copiilor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte vieţile lor. Acestea le oferă copiilor posibilitatea de a-şi exprima părerile, de a discuta problemele pe care ei le consideră importante, precum şi de a căuta şi a primi informaţii relevante pentru ei. În unele cazuri, legislaţia românească permite în mod explicit copiilor să aibă un cuvânt de spus după o anumită vârstă. De exemplu, copiii pot să-şi aleagă propria religie la vârsta de 16 ani, însă religia lor nu poate fi schimbată fără consimţământul lor nici înainte de vârsta de 14 ani.

Drepturile de participare ale copilului sunt, totuşi, limitate, în sensul că, pentru a şi le exercita, copiii trebuie să fie capabili să-şi formeze propriile păreri. Însă a nu se înţelege că drepturile de participare nu se aplică în cazul copiilor mici. Din contră, şi aceştia din urmă au nevoi şi capacităţi participative. În conformitate cu legislaţia românească, copilul în vârstă de peste 10 ani trebuie să fie ascultat în toate procedurile juridice şi administrative care îl privesc (de exemplu, copilul în vârstă de peste 10 ani pentru care s-a deschis procedura de adopţie trebuie să consimtă la adopţie). Şi copiii cu vârstă mai mică pot fi audiaţi, iar dacă autoritatea competentă consideră de cuviinţă, părerile copilului vor fi luate în considerare în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate ale copilului. Pe scurt, cu cât copilul avansează în vârstă, cu atât mai multe nevoi participative va avea, şi cu atât mai capabil va fi să-şi formeze propriile păreri. Prin urmare, drepturile participative devin extrem de importante la copii. 

Copiii au dreptul  

• să-şi exprime liber opinia asupra oricărei probleme care îi priveşte (art. 24);

• să fie ascultaţi în toate procedurile care îi privesc (art. 24);

• Dreptul de a fi ascultat îi conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte. (art. 24.3).   

• Copilul aparţinând unei minorităţi nationale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte (art. 27.1);

• la împlinirea vârstei de 14 ani, copilul poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale (art. 47.3);


• să conteste modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii (art. 48.3).

   Notă: listele cu drepturi de mai sus nu sunt exhaustive! 

• Copilul aparţinând unei minorităţi nationale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte (art. 27.1);

• la împlinirea vârstei de 14 ani, copilul poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale (art. 47.3);

• să conteste modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii (art. 48.3).

  Notă: listele cu drepturi de mai sus nu sunt exhaustive!