Parodontologia este o ramură a stomatologiei care studiază țesuturile parodonțiului și bolile asociate. Parodonțiul este format din gingie, os alveolar, cement (țesutul care acoperă rădăcina dintelui) și ligament parodontal. Așadar, parodontologia se ocupă atât de țesuturile moi, cât și cele dure, care înconjoară dintele și îi asigură stabilitatea în arcada alveolară, atunci când dintele este sănătos. De asemenea, parodontologia are ca obiect și bolile care afectează parodonțiul. Acestea se numesc parodontite, boli ale gingiilor, provocate în principal de prezența bacteriilor la nivelul aparatului care fixează dintele în os. Bacteriile produc toxine și acizi ce atacă atât dinții cât și gingiile. În cazurile cele mai grave, parodontoza duce la retragerea gingiilor, distrugerea ligamentelor parodontale care leagă dintele de os și la căderea dinților. Îngrijirea cu atenție a danturii poate ajuta la prevenirea acestor afecțiuni. Există semne care atunci când apar impun vizita la medic. Amintim: gingii ușor umflate, gingii roșii sau desprinse de dinți, sângerări în timpul periajului dinților, în cursul alimentației (de exemplu când mușcăm dintr-un măr), sau la traumatisme ușoare, de exemplu la ața dentară sau la atingerea ușoară a papilei cu un scobitor. Aceste semne timpurii ale bolii ar trebui să ne alarmeze și să ne aducă la medic pentru a primi un tratament potrivit, evitându-se forme grave ale parodontitei, greu de tratat. Alături de placa bacteriană și tartru, care reprezintă principalele cauze, menționăm alți factori favorizanți ai paradontitei: carii netratate, igienă deficitară sau incorectă din punct de vedere al tehnicii de periaj, proteze vechi, tratamente stomatologice incorecte cum ar fi obturații debordante sau coroane largi, traume ocluzale determinate de obturații înalte sau lucrări protetice care produc contacte anormale, traumatizante cu dinții dimpotrivă în cursul mișcărilor mandibulare, fumatul, diabetul, pubertatea, sarcina, imunitatea scazută. Igiena orală corespunzătoare, periajul corect al dinților de cel puțin două ori pe zi, controlul stomatologic de două ori pe an,asociat cu detartraj acolo unde se impune, alimentația corectă, folosirea aței dentare și a apei de gură sunt obiceiuri sănătoase care pot preveni apariția parodontitelor. |