1. Cererile de valoare redusaPentru sumele ce reprezinta datorii cu o valoare inferioara sumei de 10.000 Lei exista o procedura speciala reglementata de noul cod de procedura civila. Procedura de solutionare a cererii de valoare redusa este cu preponderenta scrisa si se desfasoara fara prezenta partilor in camera de consiliu. Eventuala infatisare a partilor are loc doar cu titlu de exceptie. Cererile se fac in baza unui formular prestabilit de lege, pentru a se scurta timpul de solutionare, iar procedura de solutionare urmeaza tiparul cerere – intampinare – raspuns la intampinare, insa din practica se observa ca si aceasta procedura se poate prelungi peste termenul prevazut de lege care poate ajunge si chiar depasi trei luni de zile. Sunt acceptate ca si mijloace de proba inscrisurile. Fiind vorba de o valoare redusa care nu necesita parcurgerea unei proceduri prealabile, taxa de timbru este aproximativ de 50 de lei pentru cererile pana in 2000 lei si 200 lei pentru cererile cu valoarea cuprinsa intre 2000 si 10.000 lei. 2. Procedura speciala a emiterii ordonantei de plataArt. 1014 – 1025 din Noul Cod de Procedura Civila prevad posibilitatea emiterii unei ordonante de plata pentru sumele care pot fi probate prin inscrisuri, dar numai dupa trimiterea unei notificari prin care debitorul este somat ca in termen de 15 zile de la primirea acesteua sa efectueze plata datoriei. In acest moment, trebuie sa acordam o deosebita atentie faptului ca, daca intampinarea este depusa in termenul legal, judecatorul va emite o ordonanta in urma judecarii procesului, care va putea fi atacata cu cerere in anulare, iar in cazul in care intampinarea nu este depusa in termenul legal, creditorul poate avea castig de cauza in termenul cel mai scurt, simpla nedepunere a intampinarii putand fi considerata o recunoastere a pretentiilor creditorului. In acest caz, va fi platita doar o taxa de timbru fixa de 200 lei indiferent de valoarea litigiului , iar in cazul cererii in anulare de 100 lei. 3. Procedura de drept comunPentru debitele a caror recuperare este necesara administrarea si a altor mijloace de proba, in plus fata de inscrisuri, cum ar fi: interogatoriul, expertiza tehnica sau proba testimoniala (audierea martorilor), trebuie urmata procedura de drept comun.Astfel pentru a obtine o hotarare judecatoreasca, care sa constituie titlu executoriu ce va face posibila recuperarea debitului se aplica aceasta procedura, care este mai anevoioasa, dar care datorita multitudinii de mijloace de proba da posibilitatea unei judecati mai ample. Taxa de timbru care trebuie platita in cadrul acestei proceduri este in functie de valoarea litigiului.Dupa parcurgerea oricarei proceduri dintre cele prezentate mai sus, in cazul in care debitorul nu intelege de bunavoie sa se supuna hotararii judecatoresti, va urma faza executarii silite. 4. Executarea silita directaExista situatii in care, creditorul detine titluri executorii de tipul cecului sau biletului la ordin refuzate la plata de o institutie bancara, sau chiar un contract de inchiriere sau de imprumut, incheiate in forma autentica, in fata notarului, este suficient ca detinatorul titlului, creditorul, sa se adreseze avocatului sau care va depune titlul direct la executorul judecatoresc pentru a incepe procedura de executare silita. |