Impartirea bunurilor comune, in timpul casatoriei, se poate face la cererea oricaruia dintre soti sau la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti,  potrivit art. 36 din Codul Familiei alin.2.

Conditii:

Sa existe motive temeinice în acest sens.

Ele sunt apreciate de instanta judecatoreasca ( ex.: abandonarea fortata a domiciliului comun din cauza relelor tratamente; vârsta avansata si starea de boala a unuia din soti).

   Împartirea bunurilor comune se face în timpul casatoriei, adica în intervalul cuprins între momentul încheierii casatoriei si momentul în care oricare din soti a introdus o actiune în divort. Daca unul dintre soti a intentat actiunea de divort, partajul are loc în cadrul acestei actiuni conform art. 36 alin. 1, ceea ce nu mai justifica introducerea actiunii conform alin. 2.

    Împartirea bunurilor comune se poate face, prntru motive temeinice, numai prin hotarâre judecatoreasca. Deci, conventiile de partajare a bunurilor comune în timpul casatoriei sunt lovite de nulitate absoluta. Dreptul de actiune al sotilor pentru împartirea bunurilor comune are caracter personal, ceea ce înseamna ca poate fi exercitat numai de catre acestia. Actiunea pornita de catre un sot nu poate fi continuata, dupa decesul acestuia, de catre mostenitori.

    Împartirea bunurilor comune în timpul casatoriei este de competenta instantei în a carei raza teritoriala se afla domiciliul comun al sotilor, unde sunt si bunurile supuse partajului.

    Pot fi supuse partajului numai bunurile comune existente în momentul în care se face împartirea.

    Valoarea luata în calcul la efectuarea partajului bunurilor comune ale sotilor, este aceea din momentul introducerii actiunii de partaj.

    Împartirea bunurilor comune în timpul casatoriei are caracter definitiv. Bunurile astfel împartite devin bunuri proprii iar bunurile ramase neîmpartite, ca si cele care se dobândesc ulterior, sunt bunuri comune.

    Dupa cum am mai spus, sotii pot avea doua categorii de datorii: personale si comune. În consecinta, exista doua categorii de creditori: personali si comuni.

    Creditorii personali nu pot urmari bunurile comune, ci numai bunurile proprii ale sotului debitor (art. 33 alin. 1 C. fam). Daca bunurile proprii ale sotului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creantelor creditorilor personali, acestia pot cere împartirea bunurilor comune, prin hotarâre judecatoreasca, însa numai în masura necesara acoperirii creantei (art. 33 alin. 2 C. fam.). Actiunea creditorilor personali pentru împartirea bunurilor comune are caracter subsidiar. Actiunea în justitie se introduce împotriva ambilor soti, astfel încât hotarârea sa le fie opozabila.

    Împartirea priveste numai bunurile comune prezente ale sotilor si nu cele viitoare. Bunurile atribuite prin împartire fiecarui sot, conform art. 33 alin. 2, devin bunuri proprii.