Clinica HIV din Constanta iti ofera gratuit consultatii specializate pentru a-ti trata cu succes infectia cu HIV. Lucram intr-o locatie cu dotari optime, in asa fel incat sa gasesti sub acelasi acoperis cat mai multe servicii de sanatate de care ai putea avea nevoie. - Boli infectioase
- Prevenirea transmiterii infectiei cu HIV de la mama la copil
- Prevenirea transmiterii infectiei in cuplu
- Sustinerea in administrarea corecta a tratamentului
- Stomatologie
- Obstetrica, ginecologie si planificare familiala
- Pneumoftiziologie
- Psihologie
- Asistenta sociala
- Testare HIV, hepatita B si C, Papanicolau, RH sanguin, boli transmisibile sexual, testare sarcina
- Consiliere pentru sanatate si pentru gasirea unui loc de munca
- Vizite la domiciliu si suport in comunitate
- Farmacie si laborator
Cu ce ma poate ajuta centrul clinic? Vei primi medicamente si suplimente care, luate corect, te vor ajuta sa iti mentii imunitatea la un nivel de functionare normal, pe o perioada lunga sau foarte lunga. Vei fi ajutat sa ai copii sanatosi, daca doresti acest lucru. Te asistam sa primesti si alte tipuri de ingrijire necesare (de exemplu in alte spitale sau clinici). Esti ajutat sa depasesti perioade emotionale si spirituale grele, sa te regasesti si sa depasesti perioadele de criza sau depresie Ce este Centrul de Excelenta? Centrul este un parteneriat public - privat intre Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Fundatia Baylor Marea Neagra si ofera ingrijire unui numar de peste 800 de pacienti. In plus, alaturi de partenerii nostri de la Abbott si AmeriCares, Baylor suplimenteaza de peste opt ani necesarul de medicamente antiretrovirale, vitamine si antibiotice, in valoare anuala de peste 4 milioane de USD. Centrul a fost renovat si dotat in anul 2001 de catre Baylor. International Pediatric AIDS Initiative, cu finantare Abbott Fund si Sisters of Charity of the Incarnate Word din SUA. Ce trebuie sa fac pentru a fi ingrijit la centru? Daca doresti sa fii ingrijit la centru ne poti contacta de luni pana vineri de la 8.00 la 16.00 sau poti completa formularul nostru de pe site. Poti alege tipul de servicii pe care doresti sa le primesti (medicale, psihologice, sociale, asistenta la domiciliu etc). Daca trebuie sa urmezi tratamentul antiretroviral este bine sa intelegi ca va lucra cu tine o echipa de specialisti (medic, psiholog, asistent social) si ca vei fi permanent sustinut pentru a respecta administrarea tratamentului Trebuie sa te astepti sa te prezinti lunar la centru, pentru evaluare, monitorizare, tratament si analize. Imi va fi respectata confidentialitatea? Toti profesionistii centrului, fie angajati ai Fundatiei Baylor, fie ai Spitalului de Boli Infectioase respecta codul etic si legislatia in vigoare cu privire la confidentialitatea pacientilor. Totusi, este bine sa intelegi faptul ca tu esti obligat de lege sa iti dezvalui diagnosticul HIV medicilor curanti care te asista. In plus, vei semna un contract de servicii si confidentialitate cu Fundatia Baylor, in cazul in care vei fi asistat de noi. Ce trebuie sa stiu despre medicamentele antiHIV (terapia antiretrovirala)? Infectia cu HIV nu este vindecabila, insa este tratabila. Acest lucru inseamna ca daca vei primi medicamente vei reusi sa traiesti o viata absolut normala in masura in care vei face echipa cu medicul, psihologul si asistentul social care te vor ajuta sa faci medicamentele parte din viata ta zilnica. |