Complexul arhitectonic Coltea este un reper al Bucurestilor, aflandu-se in imediata apropiere a Pietei Universitatii. Ansamblul fostei Manastiri Trisfetitele a fost compus dintr-o biserica aflata in centru, un spital, si trei paraclise, alaturi de alte anexe si turnul Coltei de la intrare (demolat la 1888). Biserica si spitalul de azi sunt strajuite de statuia marelui lor ctitor, spatarul Mihai Cantacuzino (1640-1716).

Putin mai la sud de locul pe care se este ridicata astazi biserica, s-a aflat anterior o biserica de lemn cu cateva chilii. Aceasta fusese construita de slugerul Udrea, in jurul anului 1641, primind hramul Cuvioasei Parascheva. Dupa moartea ctitorului, biserica a ramas fratelui sau Coltea Doicescu, care o inchina Mitropoliei

Cu invoirea urmasilor clucerului Coltea si cu aprobarea Mitropolitului Teodosie, spatarul Mihai Cantacuzino cumpara terenul si ridica mai intai biserica de piatra cu hramul Trei Ierarhi, intre 1695-1698, fiind denumita la 1699 si Manastirea Trisfetitele. La 1696 sunt construite casele din jur, in care a functionat o scoala, iar intre 1704-1707, spitalul, cu spiterie, casa pentru chirurg si o scoala de stiinte.

Aceste asezaminte nu au purtat si nu poarta numele lui Mihail Cantacuzino, ci numele lui Coltea Doicescu, care a vandut ctitorului terenul pe care fusese construita de fratele acestuia o bisericuta de lemn cu hramul Sfintei Mucenite Parascheva.

Ctitorul a inzestrat toate aceste lacasuri cu cele trebuincioase, iar manastirea cu mosii si diverse scutiri de dari. Au functionat si trei paraclise: Sf. Parascheva, Sf. Doctori fara de arginti Cosma si Damian si al treilea, cu hramul Tuturor Sfintilor.

La 1739 februarie 27, cladirile de la Coltea au ars, acoperisul si interiorul, fiind refacute in acelasi an. Ansamblul a fost inconjurat de ziduri, terminate la 1714-1715, in timpul domniei lui Stefan Cantacuzino.

Cam in aceeasi vreme s-a ridicat si Turnul Coltei. Acesta era cel mai inalt edificiu al vremii, slujind drept clopotnita cu ceasornic, dar si ca foisor de foc. Invelitoarea, de factura baroca, avea la colturi 4 turnulete. Avariat de cutremurele din 1802, 1829, 1838 turnul a fost demolat in 1888 pentru largirea bulevardului.

Biserica este terminata de Mihai Cantacuzino la 1698, fiind pomenita la 18 octombrie 1702, cand i se da o carte patriarhala.

Dupa cutremurul mare din 1838, biserica a mai fost reparata in 1841 de arhitectul Faiser si antreprenorul Conrad Schwink. In 1871 a fost pictat interiorul de pictorul Gh. Tattarescu. Panouri pictate alterneaza cu diverse motive sau decoratiuni din imitatie de marmora.

Pe peretele de vest al pronaosului, tabloul votiv infatiseaza pe spatarul M. Cantacuzino si sotia sa Maria, in 1895 au fost facute reparatii supravegheate de arhitectul G. Mandrea (atunci s-a descoperit sub tencuiala exterioara, o zugraveala in fresca, rosie cu negru, ce acoperea biserica, atribuita lui Parvu Mutu).

Dupa bombardamentele din 1944, a fost consolidata in 1949. Din anul 1996, lacasul este din nou in curs de consolidare si restaurare, lucrarile continuand cu greutate, din lipsa fondurilor.