„Preasfânta Treime este ocrotitoarea bisericii ÅŸi a comunităţii noastre. Avem bucuria să avem în mijlocul nostru astăzi pe părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, Consilier administrativ al Arhiepiscopiei BucureÅŸtilor înconjurat de un numeros sobor de preoÅ£i ÅŸi diaconi. Din partea autorităţilor locale avem bucuria să avem în mijlocul nostru pe domnul primar Nicolae OnÅ£anu, însoÅ£it de echipa sa, care împreună sunt ajutători ai sfântului locaÅŸ, mai ales că în ultimul timp s-au făcut lucrări de reparaÅ£ii care au contribuit ca biserica noastră să fie cu adevărat o ofrandă înaintea Sfintei Treimi. Aseară s-a desfăşurat sfânta slujbă cu PavecerniÅ£a, Acatistul ÅŸi Litia, iar pentru astăzi avem pregătită o agapă frăţească pentru toÅ£i cei care astăzi au fost împreună cu noi în bucuria rugăciunii înaintea Preasfintei Treimi”, a spus părintele Mihai Aurel, parohul Bisericii „Delea Veche”. Aflată pe strada Delea Veche, aproape de intersecÅ£ia cu strada CireÅŸului ÅŸi apoi cu Calea CălăraÅŸilor, Biserica „Sfânta Treime – Delea Veche” este pentru locuitorii cartierului o adevărată oază de spiritualitate. |