Biserica se afla între B-dul Camil Ressu si cornisa Dâmbovitei, cu acces din Strada Ilioara sau din B-dul Nicolae Grigorescu. Locul a facut parte din satul Dudesti-Cioplea, existent la marginea sud-estica a Bucurestiului, acum integrat în cartierul Balta Alba – Titan. La sud de curtea Dudescu-Hagi-Mosco-Sina se gaseste Sfântul Locas, cu hramul Sf. Nicolae. De la început, biserica a Curtii Dudestilor si a satului Dudesti, avea hramul Adormirea Maicii Domnului (sau Precistei) . Este atestata la 1770 de planul rusesc. În 1810, catagrafia întocmita în acel an arata ca, biserica era ridicata de Nicolae Dudescul pe mosia sa. Slujitor era Popa Tanase, preotit la 20 decembrie 1798 pe numele satului Dudesti. Vechea biserica zdruncinata de cutremure (1802, 1804) , a fost refacuta în anul 1820 de bancherul Stefanache Hagi-Mosco, baron al Sfântului Imperiu Roman de Natiune Germana. Avariata de cutremurul din 1838, a fost restaurata de enoriasi, ajutati de administratia mosiei. Atunci i-au fost adaugate absidele naosului. În anul 1900, biserica a fost devastata de un incendiu ce a mistuit arhiva. A fost reparata în 1901, prin staruinta crestinului Gheorghe Dobrescu, a sotiei sale Calita si a preotului, în timpul Mitropolitului Iosif Gheorghian si a primarului Nita Elinescu. A fost restaurata între 1972-1983, prin osârdia preotilor parohi Nicolae Manole (1901-1988) si Ioan Tatulescu, dupa planurile arhitectului Constantin Joja. Pictura interioara este noua, fiind executata în 1982. În anul 1990, biserica a fost reparata din nou. Prin stradania actualului paroh Pr. Tulpan Constantin, în curtea bisericii s-au construit un oficiu parohial, precum si o cladire ce cuprinde noua clopotnita, lumânararul si camera pangar, unde se gasesc la dispozitia credinciosilor lumânari, icoane si alte obiecte de cult. În prezent, biserica este pastorita de trei preoti: Parintele paroh Tulpan Constantin, ajutat în nobila sa misiune de catre Pr. Coslujitori Matei Constantin si Pr. Prof. Dr. Moldoveanu Ioan. Biserica a fost pictată de maestrul Iosf Keber între anii 1979-1982, Preoti parohi: pr. Tătulescu şi pr. cons. Popescu. Ucenici au fost: Botiş Ioan, Anghel Iancu Costel, Niţescu Vasile. |