Pe locul sau în preajma actualei biserici – clasată monument istoric – se afla pe la 1681-1682 un mic schit de lemn. Către 1700, grija lăcaşului o purta David Corbea Ceauş, venit din Braşov. El lucra la cancelaria domnească a lui Constantin Brâncoveanu, unde a dobândit notorietate ca diplomat, fiind trimis în Rusia şi Polonia. Este probabil ca el să fi avut case şi proprietăţi în apropiere, căci mahalaua înconjurătoare îi purta numele – Ceauş David. Pentru o vreme, mica biserică a purtat acelaşi nume.

Conform tradiţiei, icoana Maicii Domnului, ferecată în argint şi lucrată de Filip Nicolau Argintarul la 1682, aflată azi în naos, ar fi fost dăruită de domnitorul Constantin Brâncoveanu. De la ea, cu vremea, a început să i se spună Biserica Icoanei.

Prima construcţie în zid, de plan trilobat, cu trei turle, a fost ridicată de monahul Misail Băbeanu (fost logofăt de taină), la 1745-1750, în vremea lui Constantin Mavrocordat şi a lui Grigore al II-lea Ghica. La 1777 ajunge ctitor Panait Băbeanu, căpitan de lefegii, nepotul lui Misail. El reface biserica între 1784 şi 1786, în vremea lui Mihai Suţu, şi o pictează în frescă, cu ajutorul lui Grigore Zugravul. Tot el adaugă în apropiere 12 chilii pentru adăpostirea unor văduve sărmane, “obraze mai alese şi călugăriţe”. Mai statorniceşte şi “orânduieli” de gospodărire a lăcaşului şi averii acestuia. Între altele, el ţine aici doi preoţi şi un diacon, “ca să fie podoaba bisericii şi învăţătura copiilor”. În 1812, grija bisericii îi revine lui Pana Băbeanu, nepotul lui Panait. Acesta obţine cărţi domneşti de danie şi scutiri de biruri în favoarea bisericii de la Ion Gheorghe Caragea (1813), Alexandru Suţu (1819) şi Grigore al IV-lea Ghica (1826).

Biserica se prăbuşeşte la cutremurul din 1838. Ea este reconstruită şi repictată în acelaşi an, iar pe pereţii pronaosului sunt pictate portretele membrilor familiei donatoare: Misail, Panait, Ioniţă cu soţia sa Sofia şi copiii lor Elena, Nicolae, Maria şi Panait (Pana, curatorul restaurator). În 1873, Elena Băbeanu restaurează biserica după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. Ea instalează aici altarul actual, creat în 1850 şi restaurat în 1967 de Ion Taflan. În 1889, Mihai Băbeanu restaurează biserica de la fundaţii şi îi adaugă exonartexul. Cu această ocazie, frescele sunt acoperite de pictura în ulei realizată de un elev al lui Gheorghe Tattarescu. În 1928 au loc reparaţii generale, dirijate de arhitectul Smărăndescu. Atunci se renunţă la turla din mijloc, acoperişul şi turnurile sunt acoperite cu tablă, picturile interioare sunt restaurate şi casele învecinate, reamenajate. După cutremurul din 1940, biserica a fost consolidată. Lucrări de restaurare au avut loc în 1965, 1977 şi 1989.

În timpul existenţei sale de mai mult de trei secole, biserica a primit numeroase danii: terenuri, imobile, magazine, vii, obiecte de cult, cărţi (dintre care cea mai veche, un Triodion editat la Râmnic în 1777), mobile. Membrii familiei donatoare au mormintele împrejurul bisericii, după cum atestă pietre funerare (cea mai veche din 1846) şi monumentele funerare ale familiilor: Polizu, Odobescu, Nicolescu Cita, Urdăreanu, Tampeanu, Dobrowolsky, Steriopol.

Sărbătoarea patronală a bisericii este celebrată de Adormirea Maicii Domnului (15 august) şi de Sfântul Nicolae.