Biserica Tarca- Vitan, cu hramul ÎnălÅ£area Domnului, se află aÅŸezată în cartierul Vitan, în sud- estul Capitalei, pe versantul stâng al DâmboviÅ£ei.

Denumirea de VITAN vine de la cuvîntul latinesc « vita » care  înseamnă viaţă, vietate. E posibil ca numele să se tragă ÅŸi de la locul vitelor căci în această zonă erau păşuni pe care păşteau vitele orăşenilor. 

 Denumirea de TÂRCA e legată de mai multe păreri:       

 1.  În „ Marele DicÅ£ionar Geografic al României” de G.Ioan Lahovary se spune: „Biserica Târca cu hramul ÎnălÅ£area Domnului s-a zidit în anul 1820 de Târcă Răducanu Poenaru cu soÅ£ia sa Natalia ÅŸi are 60 de enoriaÅŸi” de unde concluzia că biserica poartă denumirea după ctitorul său.   

 2.  Ioan  C. Filitti în articolul „Biserici ÅŸi ctitori”din „Biserica Ortodoxă Română”- 1932,spune că numirea de „TÂRCA” dată bisericii Vitan este după porecla unei familii Târcă Poenaru, moÅŸnean din IalomiÅ£a, al cărui nepot, ctitorul Răducanu Poenaru a făcut biserica Târca ÅŸi ÅŸcoala.       

 3.  Din tradiÅ£ie se spune că denumirea vine de la cuvântul unguresc „tarka” ce înseamnă tărcat, pestriÅ£at, legându-se de faptul că pe câmpia Vitanului păşunau vite ce erau tărcate sau bălÅ£ate.       

 4.  Tot din tradiÅ£ie credem că denumirea de Târca îÅŸi are originea în cuvântul albanez „Å£arc” păstrat în limba română ÅŸi definind ocolul sau Å£arcul pentru vite din mijlocul câmpiei Vitanului.        

5.  Pr.Chivu Gheorghe crede că denumirea bisericii se trage de la cuvântul bulgăresc „Å£ârca” ce înseamnă biserică ÅŸi a fost folosit de bulgarii ce trăiau în zonă, incepand cu anul 1700. Par mai verosimile părerile păstrate prin tradiÅ£ie, deoarece ctitorul bisericii în pisania care se păstrează, îÅŸi are numele scris Radu Poenaru Serdarul ÅŸi nu de Târcă Răducanu Poenaru.

Denumire de Târca este dată mahalalei cu circa 150 de ani înainte de construirea Bisericii. Este deci de admis că fondatorul, ctitorul a împrumutat porecla de la mahala ÅŸi nu invers.        

Biserica Târca Vitan a fost zidită în anul 1820 de Radu Poenaru Serdarul ÅŸi soÅ£ia sa Natalia ÅŸi a fost îngrijită ÅŸi întreÅ£inută de ctitori, ca o ctitorie particulară, iar după moartea acestora, de către moÅŸtenitoarea Eufrosina Păucescu, născută Filittis. Pisania bisericii, aÅŸezată afară pe peretele de nord al bisericii , scrisă cu litere chilirice ne dă mărturie despre ctitorii ÅŸi hramul acestei biserici:  ”Ale Tale întru Ale Tale, Å¢ie aducem de a noastră bunăvoinţă Radu Poenarul Åžerdarul cu  Natalia , soÅ£ia mea , acest sfânt lăcaÅŸ,  care din temelie l-am zidit ÅŸi înfrumuseÅ£at , atât înlăuntru  cât ÅŸi în afară împrejur , prin osteneala polcovnicului  Andrei Cociu  hagiu , pus întru slava lui Dumnezeu ÅŸi întru pomenirea Sfintei Înălţări a Mântuitorului Iisus Hristos ÅŸi a  Sf. Ioan Evanghelistul , a SfinÅ£ilor Mucenici Mina ÅŸi Haralambie, spre veÅŸnica pomenire a sufletelor noastre ÅŸi a tot neamului nostru, cât ÅŸi a tuturor creÅŸtinilor ce au ostenit ÅŸi au ajutat, în zilele Măriei Sale Alexandru Nicolae ÅžuÅ£u Voievod, Mitropolitul fiind Kir Kir Dionisie în anul de la Christos, 1820 iulie 7.”  

Nu au existat alte construcÅ£ii anterioare ale bisericii de astăzi. Biserica  a fost construită, după cum se arată în pisanie, din temelie ÅŸi deci nu poate fi vorba de o construcÅ£ie mai veche. Odată cu biserica au fost construite ÅŸi acareturile din partea de Nord (clădirea actuală aÅŸezată pe întreaga latură de nord), care există ÅŸi astăzi, despărÅ£ită de curtea bisericii printr-un gard de scândură, dar care nu mai este proprietatea bisericii . Aici a fost locuinÅ£a ctitorului ÅŸi tot aici erau aÅŸa zisele chilii, unde se adăposteau egumenii, călugării si invitaÅ£ii ctitorului la diferite slujbe religioase, hramuri, etc., de peste an ÅŸi chiar o cameră cu rol de scoală(conform fotografiilor din 1904).           

Se crede, ca la început biserica ÅŸi casa au format o construcÅ£ie singuratică aÅŸezată pe coama DâmboviÅ£ei, probabil la extremitatea de sud-vest a moÅŸiei fondatorului. Nu se  cunoaÅŸte în afară de numele fondatorului, nimic despre meÅŸterii, arhitecÅ£ii, sau inginerii care au lucrat la acest sfânt lăcaÅŸ.

Gospodării bine întocmite apar în zonă mai târziu când apa DâmboviÅ£ei a fost dirijată,iar terenul recuperat de la ape, plin de mâl bun pentru legume, a fost transformat în grădini de zarzavat