Este rârâit !  Are şarm…… sau îl corectăm ? 

Indiferent cât ar fi de drăgălaş copilul rârâit, trebuie să admitem că are un defect de pronunţie şi acest lucru este       posibil să-l afecteze în planul dezvoltării ulterioare. Rârâiala este de fapt o formă de rotacism.

Rotacismul este o tulburare a limbajului verbal ce intră în categoria dislaliilor şi se manifestă prin dificultatea de pronunţie corectă a sunetului “R”. Sunetul R apare de obicei mai târziu în vorbirea copilului (după apariţia altor      sunete:  s, z, t, g, ce, ci, ge, gi, ş, j), pronunţia sa corectă necesitând o bună dezvoltare a întregului aparat fono-articulator.

Consoana R, este o consoană vibrantă şi pronunţia sa corectă necesită o coordonare complexă a mişcărilor: buzele sunt trase lateral şi încordate; vălul palatin este ridicat, blocând scurgerea aerului prin cavitatea nazală; marginile laterale ale limbii se sprijină pe molarii superiori (împiedicând ieşirea aerului prin laterale şi direcţionându-l spre vârful limbii); vârful limbii este poziţionat pe regiunea alveolară a incisivilor superiori, atingând uşor această regiune. Limba astfel poziţionată, formează un jgheab prin care este împins cu putere aerul, determinând vârful limbii să intre în vibraţie. Trebuie precizat că pentru pronunţia corectă a sunetului “R” este necesară şi o anumită forţă a coloanei de aer pentru a determina vibraţia.

Până la vârsta de 3 ani -3 ani şi jumătate consoana “R”  este înlocuită frecvent cu L,  I, dar şi cu U, H, D, T, V. Dacă după această vârstă nu se corectează de la sine, este considerat defect de pronunţie şi necesită intervenţie logopedică. Cu atât mai mult, cu cât, de cele mai multe ori este însoţit şi de alte defecte ale limbajului.

Cauzele care determină afectarea pronunţiei sunetului “R”  pot fi multiple, cel mai frecvent se întâlnesc unele anomalii anatomice sau funcţionale ale limbii – frenul limbii (pieliţa sau aţa de sub limbă) prea scurt sau prea lung, limitând mobilitatea necesară pronunţiei; macroglosia (limba prea mare în raport cu cavitatea bucală), hipotonia, inervaţie defectuoasă a limbii dar şi leziuni ale nervului hipoglos, malformaţii ale boltei palatine, respiraţie defectuasă, etc.

Ca şi formă de manifestare, cel mai frecvent întâlnim: înlocuirea sunetului “R”  cu alte sunete (pararotacism), pronunţarea sunetului “R”  doar izolat şi înlocuirea lui cu alte sunete în cuvinte, rotacismul uvular/velar – “R”  graseiat (nu vibrează vârful limbii ci uvula/vălul palatin), rotacismul monovibrant (vârful limbii realizează o singură vibraţie, în loc de vibraţie repetată), rotacismul interdental (vibrarea limbii aşezată între dinţi), rotacismul bucal (vibrarea obrajilor), rotacismul lateral (vibrarea marginilor limbii), rotacismul bilabial (vibrarea buzelor).

Indiferent de forma de manifestare a rotacismului, prezenţa sa în comunicare determină neînţelegeri, confuzii, cuvinte neclare, ceea ce atrage întrebări repetate din partea celorlalţi, copilul fiind întrerupt şi pus să repete mesajul.Acest lucru îi provoacă în cele din urmă nesiguranţă, devine frustrat şi va începe să evite comunicarea verbală.

Cu privire la atitudinea adulţilor, de multe ori aceştia se amuză pe seama defectului de pronunţie al copilului, mai ales când acesta este mic şi chiar îl imită. Aceasta va încuraja pronunţia incorectă consolidând defectul. La extrema opusă se situează adulţii care critică insistent copilul, oprindu-l la fiecare cuvânt rostit pentru a-l corecta. O astfel de atitudine va conduce la neîncredere şi din teama de a nu greşi, copilul va evita să comunice şi va deveni mai retras.

De aceea, pentru a preîntâmpina apariţia efectelor negative în plan psihic (ştiut fiind faptul că dezvoltarea comunicării    îşi pune amprenta asupra întregii dezvoltări psihice), este foarte importantă corectarea defectelor de vorbire.     Consultul logopedic şi terapia logopedică trebuie realizate cât mai de timpuriu. Cu cât copilul este mai mic, cu atât va avea mai multe şanse de a-i fi corectate defectele de pronunţie, mai ales atunci când este vorba despre rotacism. Aşa cum am spus deja, pronunţia sunetului “R”  presupune o bună dezvoltare a întregului aparat fono-articulator, întărirea musculaturii limbii, respiraţie adecvată, coordonare şi de aceea corectarea va fi mai dificilă decât în cazul altor sunete. De asemenea, este important de precizat că în cazul existenţei şi a altor sunete afectate, înainte de a începe terapia logopedică a rotacismului, este necesară  corectarea şi consolidarea acestora (sunetul “R”  se obţine de obicei prin derivarea din alte sunete).

Durata terapiei logopedice depinde de foarte mulţi factori (vârsta copilului, existenţa şi a altor sunete afectate, cauza rotacismului) însă de importanţă majoră este implicarea familiei în procesul corectării pronunţiei. Logopedul vă va sugera o serie de exerciţii pe care părinţii trebuie să le facă acasă cu copilul. Aceste exerciţii se vor face sub formă de joc pentru a nu pune foarte mare presiune asupra copilulului şi a evita ca acesta să capete repulsie pentru terapia logopedică; copilul va fi în permanenţă încurajat şi apreciat pentru fiecare succes obţinut în pronunţarea corectă a sunetului. În general există o schemă terapeutică ce include exerciţii de respiraţie, exerciţii pentru întărirea musculaturii şi dezvoltarea mobilităţii aparatului fonoarticulator, mai ales a mobilităţii limbii. De asemenea este important ca părinţii să observe şi să comunice logopedului structurile verbale (de obicei este vorba de grupuri consonante – tr, str, dr, etc.) în care copilul reuşeşte, chiar şi întâmplător, să pronunţe sunetul “R”.

Pentru corectarea sunetului este nevoie să obţinem poziţionarea corectă a limbii, şi coordonarea suflului de aer ce va produce vibraţia vârfului limbii. Obţinerea vibraţiei poate fi un proces dificil şi îndelungat. Sunetul “R”  se obţine de obicei prin derivarea din alte sunete: pronunţarea sunetului Z cu vârful limbii îndreptat spre alveolele superioare, pronunţarea sunetului J prelung, concomitent cu uşoare impulsuri date în bărbie, pronunţarea din ce în ce mai rapidă a succesiunii  T-D, sau  D-T-L. Există şi situaţii când sunetul nu poate fi obţinut prin derivare şi atunci este necesară intervenţia cu spatula logopedică. Odată obţinută vibraţia, sunetul R va fi alăturat altor sunete pentru a fi pronunţat în silabe, apoi în cuvinte. Unii copii pronunţă mai uşor în combinaţie cu vocale, alţii în combinaţii cu consoane,  mai ales consoane ce au puncte de articulare apropiate (t, d). Exerciţiile de consolidare se vor face tot sub forma unor jocuri şi vor include obligatoriu şi exerciţii de discriminare, cu deosebire în cazul copiilor care înlocuiesc sunetul “R”  cu alte sunete.