La Cârțișoara sunteți în inima țării, chiar lângă Transfăgărășan, “cea mai frumoasă șosea din lume” după cum au numit-o realizatorii emisiunii Top Gear. Dar locurile noastre dragi n-au nevoie de mașină pentru a fi explorate. Călătorii noștri pot închiria biciclete sau pot călări cai antrenați special pentru a se descurca și cu călăreții mai puțin experimentați. De la Cârțișoara puteți porni în drumeții montane cu piciorul sau vă puteți plimba pe ulițele pietruite cu o trăsură din alte veacuri. Avem și locuri minunate pentru pescari, dar și patrimoniu cultural care așteaptă să fie descoperit. Din momentul în care se așterne prima zăpadă, vă așteptăm cu schiurile sau snowboardul să ne încercați pârtiile. Nu uitați acasă săniuța, Cârțișoara e plină de derdelușuri ca-n poveștile copilăriei. Transfăgărășanul e vedeta zonei noastre. Leagă Țara Românească de Transilvania din 1974. Serpentinele lui vestite urcă până la 2.000 de metri, altitudine la care, adesea, coboară norii. Natura e minunată, dar minunată aici a fost și măiestria omului: drumul are mai multe tunele și viaducte decât orice alt drum al României. Punctul final al călătoriei este Bâlea Lac. Să nu vă mirați deloc dacă pe șosea, în zilele cu scurte ploi de vară, veți vedea în zare, peste stânci, curcubeul. Lacul Bâlea e cocoțat la peste 2.000 de metri în munte și la el se poate ajunge de la cabana Bâlea Cascada, în sezonul rece, cu telecabina. E cel mai popular lac al Făgărașului, mai ales că aici găsiți iarna și un hotel de gheață. Pentru cei mai aventuroși, mai sus în munte se află un alt lac glaciar: Capra. Are o adâncime de 11 metri, e de un albastru de neuitat și e înconjurat de vârfuri ascuțite. Și Lacul Podagru atrage curioși, mai ales că e știut că în apele lui înoată păstrăvi. E-un ochi mic de apă într-o vale, creat prin topirea unui ghețar și acum alimentat de izvoare de munte. Cascada Bâlea cade pe stâncă 60 de metri. Sus, e doar un firicel de apă, care se înmulțește pe măsură ce se prelinge pe rocă. O puteți admira și din telecabină, mergând spre lac, și de la poalele ei. Mănăstirea Cârța e o călătorie în timp, până în 1202. O ruină romantică, cu ziduri ondulate și-un turn impresionant sunt mărturie că aici a fost o abație cisterciană. Lângă mărturiile din Evul Mediu este și o capelă mai recentă, unde comunitatea evanghelică din zonă încă mai ține slujbe. Muzeul Sătesc „Badea Cârţan” e chiar în sat la noi, în Cârțișoara. De aici a plecat spre lumea largă cel mai original și îndrăzneț călător român: țăranul Gheorghe Cârțan. A ajuns, îmbrăcat în costumul lui popular, până la Roma, la Columna lui Traian. A văzut Spania, Franța, Belgia, Elveția, Germania și s-a aventurat până la Ierusalim. A cărat sute de mii de cărți românești din Țările Române în Transilvania austro-ungară, în folosul elevilor și dascălilor de aici. În muzeul închinat lui îl veți vedea în poze, cu sumanul pe umeri și cu desaga în spinare, gata să descopere cât de frumoasă e lumea în care trăim. Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este acel loc în care se aude liniștea. E înconjurată de păduri de brad și asupra ei veghează duhul marelui duhovnic Teofil Părăian. “Mănăstirea e tinda raiului”, zicea poetic părintele despre locul în care și-a petrecut o mare parte din viață. Palatul Brukental din Avrig e o poveste cu aer vienez. Vara vă puteți bucura de peisajul îngrijit al grădinilor amenajate întocmai ca acelea ale palatelor austriece. Un firicel de apă trece printre copacii seculari, iarba îmbracă mici denivelări care separă zone de vegetație diferite. Călătorii se pot opri în Oranjeria domeniului, acum renovată, pentru o masă cu stil sau, măcar, un pahar de limonadă. |