Endodontia este o specialitate a stomatologiei care se ocupa cu tratarea si vindecarea bolilor pulpei dentare (nervului) si a ligamentelor de sustinere ale dintelui. Pentru a intelege mai bine ce este acela un tratament endodontic si la ce foloseste este util sa stim cate ceva despre anatomia unui dinte. Dintele sanatos este compus din mai multe straturi. Stratul exterior este compus dintr-o structura dura , numita smalt . Smaltul este sustinut la interior de un strat numit dentina, ce are in centru un tesut moale numit pulpa dentara. Pulpa dentara contine vase de sange, nervi, si tesut conjunctiv ce sunt responsabile de formarea dintelui in cursul eruptiei lui pe arcada. Pulpa dintelui primeste toate substantele necesare unei dezvoltari normale prin vasele de sange ce intra in dinte pe la varful radacinii. Dupa ce dintele si-a incheiat formarea, si tesutul pulpar si-a incheiat rolul. Asta inseamna ca la nevoie putem sa scoatem pulpa (nervul) unui dinte fara ca el sa fie afectat in vre-un fel. Aceasta manevra terapeutica poarta numele de tratament endodontic (tratament de canal). |