Clinica Zetta oferă pacienţilor săi posibilitatea de a efectua intervenţii chirurgicale oculoplastice unice în Romania, acestea fiind efectuate de către dr. Dan Georgescu. Doctorul Dan Georgescu este medic oftalmolog specializat în chirurgie oculoplastică în Statele Unite având o experienţă internaţională bogată. În prezent, lucrează în Franţa şi Romania unde se ocupă de tratamentul cosmetic şi reconstructiv al unui spectru larg de afecţiuni oculoplastice. Chirurgia oculoplastică este o supraspecilitate oftalmologică care utilizează tehnici cosmetice şi reconstructive pentru tratamentul afecţiunilor pleoapelor şi regiunii perioculare (sprâncene, obraji, orbite şi căile lacrimale) permitând pacienţilor să regăsească un aspect fizic agreabil şi să reia o viaţa socială normală. Pleoapele şi structurile vecine sunt esenţiale pentru vedere. Traumatismele, malformaţiile congenitale, tumorile şi, cel mai frecvent, procesul natural de îmbătrinire pot conduce la o alterare, câteodată desfigurantă, a privirii şi o diminuare a capacităţii de a interacţiona în mediu social. Corectarea pleoapelor şi refacerea estetică a ţesuturilor din jurul ochilor este realizată prin intervenţii chirurgicale speciale, chirurgia oculoplastică corectează defectele funcţionale ale ochilor, îmbunătăţind vederea, iar în alte situaţii pregăteşte ochiul pentru punerea protezelor oculare, fără a neglija aspectul estetic. Prin intermediul chirurgiei oculoplastice se realizează intervenţii de extirpare a afecțiunilor tumorale benigne sau maligne care ridică probleme de reconstrucție post-excizie și, nu în ultimul rând, operațiile de reconstrucție în urma unor traumatisme. Chirurgia estetică a ochiului este domeniul medical exclusiv dedicat întineririi acestei regiuni. Observarea caracteristicilor de îmbătrânire ale acestei regiuni permite chirurgului corectarea țesuturilor din partea de sus, care include faţa, sprâncene şi pleoapa de sus și de a îmbunătăți schimbările de volum care apar în partea de jos, pleoapa inferioară şi obraz. Pierderea tragică a unui ochi, consecinţa unui traumatism sau a unei maladii, poate afecta încrederea şi imaginea de sine ca şi imaginea percepută de cei din jur. Graţie unei palete largi de tehnici cosmetice şi reconstructive se pot corecta anomaliile de poziţie a pleoapelor, utiliza implante şi reconstituii structura orbitei, pleoapelor şi a ţesuturilor perioculare. Interventii reparatorii Tumori si infectii ale orbitei: toate tipurile (intra si extra-conale) Decompresie de nerv optic: tratamentul hipertensiunii intracraniene idiopatice (pseudotumor cerebri) Orbite anoftalme:enucleatie (inlocuirea globului ocular bolnav in totalitate)evisceratie (inlocuirea interiorului globului ocular bolnav cu pastrarea peretelui sanatos)implante secundare si corectarea pozitiei pleoapelor Patologii de pleoape:ptoza (pleoapa cazuta)dermatosalazis (exces de piele si / sau grasime)ptoza de sprincene (sprincene jos pozitionate) ectropion (pleoapa intoarsa in exterior)entropion (pleoapa intoarsa in interior)tumori de pleoape / fataretractii de pleoape salazion (ulcior) Traumatisme de pleoape, orbita si cai lacrimale: laceratii de pleoape +/- cai lacrimalefractura de orbita +/- pomete (os zigomatic) Orbitopatie distiroidiana (maladia Basedow-Graves): decompresie de orbita pentru exoftalmie corectarea retractiei de pleoape superioare / inferioareblefaroplastia reparatorie si estetica Patologii de cai lacrimale: dacriocistorinostomie (DCR) externa si endoscopica: pentru stenoze de canal lacrimonazal la adulti si copii in virsta de peste 3 anisondaj si intubatie cu stent siliconic pt lacrimare la copii si adultiderivari (bypass) cu tub Jones: pentru stenoze canaliculare ireversibileTrichiazis: ablatia permanenta (radiofrecventa) a genelor intoarse spre ochi Spasme ale pleoapei si fetei: tratament medical (Botox) si chirurgical (miectomie) blefarospasmspasm hemifacialsindrom Meige Proceduri esteticeBlefaroplastie estetica : superioara (exces de piele +/- grasime)inferioara (pungi de grasime +/- exces de piele) Lifting frontal si de sprincene: endoscopic - prin 3 incizii mici in spatele liniei paruluiprin incizia de blefaroplastie superioara cu sau fara fixare (pexie)rezectie de muschi glabelari (corugator si depresor): ameliorarea ridurilor dintre sprincene Lifting malar (de pometi): pe cale de blefaroplastie superioaraLifting facial: incizie in jurul urechiiTratament de riduri: BOTOX, Filler (acid hialuronic)Peeling chimic: acid tricloroacetic (TCA) |