Pâna în anul 1920 Bucurestiul numara doar patru mari licee teoretice (Sfântul Sava, Gheorghe Lazar, Matei Basarab si Mihai Viteazul), care acopereau doar 30 % din nevoile intelectuale ale Capitalei. În deceniul al treilea a avut loc o explozie a învatamântului secundar. Astfel la sfârsitul anului 1939, capitala numara peste 35 de licee de stat si particulare. Unul din liceele teoretice care au luat nastere în acest deceniu propice pentru dezvoltarea învatamântului secundar românesc a fost Liceul de baieti Mihai Eminescu. A fost si el rodul initiativei comitetelor de parinti, atât de active în epoca.
La 1 septembrie 1926, cu aprobarea Ministerului Instructiunii, s-a deschis în localul scolii primare nr. 31 din Floreasca, liceul Mihai Eminescu cu un numar de 160 de elevi. De dimineata învatau cei mici, iar dupa-amiaza, liceenii. Director a fost numit Victor Papacostea, viitor profesor universitar si creator al Institutului Balcanic, pe atunci în vârsta de doar 26 de ani. Dornic de a da stralucire acestui liceu de cartier, el a reusit sa-si formeze un colectiv didactic de calitate, demn de a fi invidiat de orice liceu cu veche traditie. Actul constitutiv prin care, în urma raportului Ministrului Instructiunii i se acorda numele de Mihai Eminescu este semnat de regele Ferdinand la data de 28 noiembrie 1926.
Chemat la Universitate, Victor Papacostea este înlocuit dupa primul an de directorat cu profesorul C. Niculescu-Slavea. Sub conducerea acestuia (1927 – 1930), în urma prestigiului câstigat, liceul si-a dublat efectivul de elevi. Acest al doilea director al liceului a reusit prin energia sa exemplara, cu sprijinul comitetului de constructie, prin liste de subscriptie deschise în cartier, prin perceperea unor taxe suplimentare sa strânga fonduri pentru construirea unui local propriu în Calea Dorobantilor nr. 163, actualul sediu al C.N.I.L.Caragiale. Numai ca, nu s-a putut bucura de acest sediu deoarece, datorita manevrelor sale abile, Seminarul pedagogic, sprijinit de rectoratul Universitatii, reuseste sa obtina aprobarea Ministerului de a se muta în localul recent construit, obligându-se sa-l termine, cedându-i liceului Eminescu vechea sa cladire din Calea Rahovei. Prin ordinul de ministru nr. 48488 din 6 aprilie 1930 de evacuare a localului, liceul Eminescu este obligat pâna la sfîrsitul anului 1930, sa paraseasca cladirea construita de el pe terenul Seminarului pedagogic, teren atribuit acestuia din urma, fara stiinta Comitetului de constructie, înca din 1921 de ministrul C. Angelescu. Pâna la ora aceea liceul Eminescu cheltuise 11 milioane cu amenajarea localului si se va muta în localul din Calea Rahovei cu conditia ca toata averea liceelor sa ramâna pe loc, numai profesorii si arhiva sa urmeze liceelor.
Zestrea Seminarului pedagogic pe care o preia liceul Eminescu era însa foarte saraca. Aici functionase pâna aproape de primul razboi mondial Scoala normala de institutori condusa de arheologul Al. Odobescu. Acest local avea doua corpuri de cladiri: unul mai mare, casa veche boiereasca de pe la 1860 si un corp mai mic, datat din prima jumatate a secolului al VIII-lea, folosit de Odobescu pentru acareturile scolii. Mutat în acest local aproape în ruina, liceul Eminescu îl repara – prin eforturile extraordinare ale comitetului de parinti -, schimba mobilierul, creaza o noua sala de gimnastica, amenajaza pentru disciplinele fizica, chimie si biologie laboratoare care nu existau în cladire.
Pâna în anul 1958 liceul Eminescu si-a conservat localul de dinainte de reforma învatamântului si caracterul de liceu de baieti. În anul 1958 liceul de fete Ion Creanga (fost Domnita Ileana) este mutat în istorica si încapatoarea cladire a Seminarului teologic Mitropolitul Nifon (desfiintat în 1950) situat pe dealul Negru Voda, iar localul eliberat din Calea Rahovei, învecinat liceului Eminescu este cedat acestuia din urma pentru a-i permite sa-si extinda spatiul împreuna cu localul fostei scoli elementare numarul 122 din zona Bisericii Antim, pentru atelierele scolare.