Corpul de control din cadrul Companiei Naționale a Uraniului SA se organizează și funcționează ca un compartiment independent, în directa subordine a directorului general.În cadrul Companiei Naţionale a Uraniului S.A, activitatea de control este organizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru controlul întregii activități proprii precum şi a subunităţilor din structura sa organizatorică. Corpul de control este format din salariaţi care au sarcini de efectuare a controlului conform tematicilor aprobate şi la termenele stabilite.Scopul controlului îl reprezintă verificarea respectării tuturor normelor juridice și oragnizatorice în cadrul CNU SA, prin constatarea unor abateri de la legalitate și a unor deficiențe sau nereguli și luarea de măsuri corespunzătoare de înlăturare a acestora. Scopul acțiunii de control urmărește creșterea eficienței și eficacității activităților desfășurate în cadrul companiei, inclusiv prin îndrumarea personalului angajat. |