Washington, D.C., 31 martie, 2010—Corporatia Financiara Internationala (IFC), membru al Grupului Bancii Mondiale (World Bank Group), a anuntat astazi ca Bancpost S.A. a aderat la Programul IFC de finantare a comertului global in calitate de banca emitenta, pentru a-si extinde operatiunile de finantare a comertului, pe masura ce România isi revine de pe urma crizei financiare globale. Bancpost, care a participat in programul IFC ca banca notificatoare, devine astfel prima banca româneasca emitenta din cadrul programului. Bancpost va folosi aceasta facilitate pentru a spori ofertele de finantare a comertului si pentru a mobiliza finantarea de pre-export pentru societatile care actioneaza in sectoarele importante de creare a locurilor de munca din România, inclusiv din agricultura industriala. Programul IFC de finantare a comertului global sprijina comertul de pe pietele emergente din intreaga lume, asigurând diminuarea riscurilor. Prin extinderea si completarea capacitatii bancilor de a oferi solutii de finantare a comertului, IFC urmareste sa mareasca participarea tarilor in curs de dezvoltare la comertul global. “Aderarea la programul IFC de finantare a comertului global ne va ajuta si mai mult sa oferim solutii pentru comertul clientilor nostri si sa marim accesul acestora pe noi piete din intreaga lume” a declarat Mihai Bogza, presedintele Bancpost S.A.. Shahbaz Mavaddat, Director IFC pentru Europa de Sud si Asia Centrala, a declarat: “Sprijinul IFC pentru Bancpost este in concordanta cu strategia noastra din România, pentru a imbunatati accesul la finantare pentru intreprinderile mici si mijlocii si pentru a extinde oportunitatile de comert pentru firmele locale, ajutând la diminuarea impactului crizei financiare.”. De la infiintarea sa, Programul IFC de finantare a comertului global a emis garantii bancare in valoare de peste 7,1 miliarde USD. IFC este singura institutie financiara internationala concentrata exclusiv pe sectorul privat, motorul dezvoltarii durabile pe pietele emergente. Impreuna cu Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, in prezent urmareste o crestere a capitalului care sa ii amplifice capacitatea de creare a oportunitatilor pentru populatia saraca din tarile in curs de dezvoltare — inclusiv prin sprijinul acordat bancilor in extinderea operatiunilor de finantare a comertului pentru clientii lor. Despre IFCCorporatia Financiara Internationala (IFC), membru al Grupului Bancii Mondiale, creeaza oportunitati pentru ca oamenii sa invinga saracia si sa isi imbunatateasca viata. Sustinem cresterea economica durabila in tarile in curs de dezvoltare sprijinind dezvoltarea sectorului privat, mobilizând capitalul privat si oferind servicii de consultanta si de diminuare a riscurilor pentru societati comerciale si guverne. Noile noastre investitii s-au ridicat in total la suma de 14,5 miliarde USD in exercitiul financiar 2009 si au contribuit la directionarea capitalului catre tarile in curs de dezvoltare pe durata crizei financiare. Pentru mai multe informatii, vizitati site-ul www.ifc.org. Despre Bancpost S.A.Bancpost este membra a Grupului Eurobank EFG, o institutie bancara europeana cu active totale de 84,3 miliarde EUR (decembrie 2009). Grupul are peste 23.000 de angajati si isi ofera produsele si serviciile atât prin reteaua proprie de peste 1.600 sucursale si puncte de vânzare, cât si prin canale alternative de distributie. Grupul Eurobank EFG are o prezenta solida in Grecia, Bulgaria, Serbia, România, Turcia, Polonia, Ucraina, Marea Britanie, Luxemburg si Cipru. Eurobank EFG este membra a Grupului EFG, un grup bancar prezent in 40 de tari. Pentru mai multe informatii, vizitati site-ul www.eurobank.gr. |