Echitaţie …îmbinare între artă şi sport… Country Club devine şi locul de start pentru o excursie călare, organizată pentru grupuri de până la 5 persoane alături de un însoţitor, în pădurile şi satele din împrejurimi, care se înfăţişează precum paginile unei poveşti, unde liniştea, tradiţiile, simplitatea şi aerul curat vă îndrumă către natura care vi se oferă fără rezerve.Nobila artă a echitatiei, vă oferă oportunitatea de a vizita şi locuri în care modernitatea slujeste omul fără a-l înlanţui, unde timpul parcă a încremenit iar oamenii trăiesc într-un ritm aparte.Iarna, vă invităm la o plimbare cu sania, în care obiceiurile de sezon, aromele vinului fiert cu scorţişoară şi peisajele pitoreşti, parcă te întorc în timp, oferind prilejuri de contemplare şi de aducere aminte…pentru că natura îşi oferă frumuseţea celor care îndrăznesc să o caute!Avantajele clubului de echitaţie Country Club : - • Situat într-o zonă perfectă – în oraş Mihăileşti, str Complexului nr 74, judeţ Giurgiu, la numai 20 km de Bucureşti, cu acces usor din DN6 – 500 m (Bucureşti – Alexandria) ;
- • Atmosfera liniştită, plăcută şi civilizată ;
- • Oferă toate facilităţile pentru un antrenament optim al calului şi al sportivului ;
- • Lecţii de călărie pentru toate nivelurile, individuale sau în grup, cu un program foarte flexibil şi adaptat fiecăruia;
- • Asocierea lecţiilor practice cu cele teoretice;
- • Cai educaţi şi cuminţi;
- • Posibilitatea de a lua masa sau de a savura o cafea bună împreună cu prietenii;
|