În statele membre ale Uniunii Europene, activitatea de protecÅ£ie a datelor cu caracter personal revine unor autorităţi sau instituÅ£ii special constituite pentru îndeplinirea unor astfel de competenÅ£e. În vederea alinierii legislatiei Romaniei la acquis-ul comunitar, prin Legea nr. 102/2005, intrată în vigoare la data de 12 mai 2005, a fost înfiinÅ£ată Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Statutul de autoritate independenta este consacrat chiar la primul articol al acestui act normativ, unde se precizează că Autoritatea Natională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este o autoritate publică autonomă ÅŸi independentă faţă de orice autoritate a administraÅ£iei publice, ca ÅŸi faţă de orice persoană fizică sau juridică din domeniul privat. Potrivit legii, Autoritatea nu poate fi supusă nici unui mandat imperativ sau reprezentativ ÅŸi nu poate fi obligată să se supună instrucÅ£iunilor sau dispoziÅ£iilor altei autorităţi publice sau entităţi de drept privat. Autoritatea are drept obiectiv apararea drepturilor ÅŸi libertatilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special dreptul la viata intima, familiala ÅŸi privata, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal ÅŸi libera circulatie a acestor date. Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal îÅŸi desfăşoară activitatea în condiÅ£ii de completă independenţă ÅŸi imparÅ£ialitate. Autoritatea monitorizează ÅŸi controlează sub aspectul legalităţii prelucrările de date cu caracter personal care cad sub incidenÅ£a Legii nr. 677/2001. În acest scop, autoritatea de supraveghere exercită următoarele atribuÅ£ii: · primeÅŸte ÅŸi analizează notificările privind prelucrarea datelor cu caracter personal; autorizează prelucrările de date în situaÅ£iile prevăzute de lege; informează persoanele fizice ÅŸi/sau juridice asupra necesităţii respectării obligaÅ£iilor ÅŸi îndeplinirii procedurilor prevăzute de Legea nr. 677/2001; - · păstrează ÅŸi pune la dispoziÅ£ia publicului registrul de evidenta a prelucrărilor de date cu caracter personal;
- · primeÅŸte ÅŸi soluÅ£ionează plangeri, sesizari sau cereri de la persoanele fizice ÅŸi comunica soluÅ£ia dată ori, după caz, demersurile efectuate;
- · efectuează controale prealabile în situaÅ£ia în care operatorul prelucrează date cu caracter personal care sunt susceptibile de a prezenta riscuri speciale pentru drepturile ÅŸi libertatile persoanelor;
- · efectueaza investigatii din oficiu sau la primirea unor plangeri ori sesizari;
- · este consultata atunci când se elaborează proiecte de acte normative referitoare la protectia drepturilor ÅŸi libertatilor persoanelor, în privinÅ£a prelucrării datelor cu caracter personal;
- · poate face propuneri privind iniÅ£ierea unor proiecte de acte normative sau modificarea actelor normative în vigoare în domenii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal;
cooperează cu autoritatile publice ÅŸi cu organele administraÅ£iei publice, centralizează ÅŸi analizează rapoartele anuale de activitate ale acestora privind protecÅ£ia persoanelor în privinÅ£a prelucrării datelor cu caracter personal; - · formulează recomandări ÅŸi avize asupra oricărei chestiuni legate de protecÅ£ia drepturilor ÅŸi libertăţilor fundamentale în privinÅ£a prelucrării datelor cu caracter personal, la cererea oricărei persoane, inclusiv a autorităţilor publice ÅŸi a organelor administraÅ£iei publice;
- · cooperează cu autorităţile similare din străinătate, în vederea asistenÅ£ei mutuale, precum ÅŸi cu persoanele cu domiciliul sau cu sediul în străinătate, în scopul apărării drepturilor ÅŸi libertatilor fundamentale ce pot fi afectate prin prelucrarea datelor cu caracter personal;
- · îndeplineÅŸte alte atribuÅ£ii prevăzute de lege.
Autoritatea este condusă de un preÅŸedinte a cărui funcÅ£ie este asimilată celei de secretar de stat. PreÅŸedintele Autorităţii este numit de Senat, pentru un mandat cu durata de 5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată. Înainte de începerea exercitării mandatului, preÅŸedintele Autorităţii depune în faÅ£a plenului Senatului jurământul de credinţă. |