Parodontologia este specializarea stomatologiei care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea bolii parodontale (parodontoza). Aceasta este o afecțiune nedureroasă, ireversibilă, care poate cauza pierderea dinților sănătoși. De altfel, este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni ale danturii. Care sunt semnele parodontozei? Denumita “boala dinților sănătoși”, afecțiunea parodontală este o boală dentară a secolului. Pentru că nu provoacă durere, pacienții vin în faze grave ale afecțiunii, când riscă să își piardă dinții sănătoși. În cazul în care vă sângerează gingia sau observați o ușoară retragere a acesteia sau, dimpotrivă, vaga inflamație nedureroasă, prezentați-vă la medicul dentist! De asemenea, vă recomandăm să vizitați medicul stomatolog pentru controale periodice, pentru a preîntâmpina orice problemă a cavității bucale. Rețineți, este o boală care nu doare, dar vă poate afecta progresiv! Programează-te! Ce este boala parodontala? Parodontoza este afecțiunea țesuturilor care susțin dintii, numit parodonțiul marginal. Acest țesut se retrage sub influenta mai multor factori, dinții încep sa se miște, riscând ca, ulterior, să cadă. Prin netratarea bolii parodontale la timp, pacientul își poate pierde toți dinții. Cauze ale afecțiunilor parodontale Boala parodontală este cauzată de factori externi, interni sau genetici. Placa bacteriană, provocată de o alimentație necorespunzătoare, fumat sau o igienă orală necorespunzătoare favorizează depunerea de tartru. Gingiile se retrag, instalându-se parodontoza. Persoanele care au sistemul imunitar afectat sau suferă de boli endocrine, reumatice sau diabet zaharat au o mai mare predispoziție către boala parodontală. De asemenea, specialiștii au observat că ereditatea este, de asemenea, un factor de risc pentru această afecțiune dentară. Tratamentul parodontozei Fiecare pacient este considerat individual și i se aplică tratamentul în funcție de gravitatea afecțiunii. Cum tartrul este una dintre cauze ale parodontozei, detartrajul este una dintre etapele inițiale pe care medicul dentist le efectuează. Există cazuri mai grave în care detartrajul este insuficient, iar stomatologul poate lua masuri chirurgicale pentru îndepărtarea tartrului de la nivelul rădăcinii. Tratamentul stomatologic trebuie susținut de către pacient printr-o igienă orală corectă și continuă. Atenție, boala parodontală nu se vindecă, ea doar se oprește din evoluție, cu alte cuvinte țesutul distrus nu poate fi recuperat. Prevenție în cazurile de parodontoza O singură vizită la cabinetul stomatologic nu rezolvă afecțiunea parodontală. Pacientul poate preîntâmpina apariția sau degenerarea bolii printr-o alimentație corectă, renunțarea la fumat sau la băuturi carbogazoase sau care conțin cofeină. Igiena corectă a dinților, îndepărtarea tartrului depus periodic sunt măsuri pe care pacienții trebuie să le ia individual și care au și efect de estetica dentară. Controlul dentar în parodontologie Pentru că boala parodontală este degenerativă, controlul periodic de doua ori pe an este necesar pentru ca retragerea gingivală să fie ținută sub control. |