Boala parodontala, denumita popular parodontoza, este o afectiune cronica inflamatorie sau degenerativa cauzata de flora microbiana din cavitatea orala. Aceasta afecteaza structurile care sustin dintele pe arcada: gingia, ligamentul parodontal si osul alveolar. Tot mai multi pacienti se prezinta la cabinet cu diverse forme ale acestei afectiuni, mai grave sau mai putin grave. Boala parodontala este cauza principala a pierderii dintilor si afecteaza pacientii de toate varstele, cele mai agresive forme fiind intalnite la adolescenti si la adultii tineri. Factori favorizanti parodontozei: Placa bacteriana - Tartrul (prin actiunea sa mecanica, dar si prin mentinerea bacteriilor in contact cu gingia)
- Factorul genetic (o predispozitie pentru afectiuni parodontale)
- Fumatul (atat prin efectul local asupra tesuturilor cavitatii orale, cat si prin actiunea sa generala)
- Aranjarea defectuoasa a dintilor pe arcada si ocluzia (este necesar un tratament ortodontic ajutator)
- Tratamentele neadecvate, care nu se pot igieniza corect
- Trauma ocuzala (dinti supusi la forte mai mari decat ar trebui)
- Afectiuni generale de sanatate
Ce presupune tratamentul? Terapia initiala: aceasta implica igienizarea profunda si completa a cavitatii orale (detartraj, chiuretaj subgingival, periaj profesional, air flow, etc.) Pentru cazurile mai grave, se indica tratamentul parodontal chirurgical rezectiv sau regenerativ. |