Implant dentar - prezentare succintă a etapelor de execuție și costurile aferente: Primul pas: Inserția implantului dentar costă 1700 lei, acest lucru include operația propriu-zisă și următoarele piese: implantul dentar, șurubul de acoperire, șurubul de vindecare și bontul protetic. Pasul doi: După 3-6 luni de la inserție are loc deschiderea implantului dentar care costă 100 lei/implant, acest lucru presupune montarea șuruburilor de vindecare sau a gingivaformelor. Etapa finală: După 1-2 săptămâni, de la montarea șuruburilor de vindecare, încep etapele protetice, pentru realizarea coroanelor dentare, ale căror costuri variază, în funcție de tipul de coroană dentară aleasă: – 500 lei – Coroană total fizionomică CrCo/ceramică (capă metalică acoperită în întregime de ceramică) – 550 lei – Coroană Zicroniu/Ceramică Eco-Line (capă de zirconiu acoperită de ceramică Ivoclar) – 750 lei – Coroană Zirconiu Prettau (zirconiu frezat anatomic, cu finisaje din ceramică Ivoclar) Puteți plăti pentru serviciile oferite în cabinetul nostru prin CardAvantaj în 10 rate lunare, fără dobândă (Pentru plata integrală a ratei lunare). Cardul Avantaj este emis sub sigla MasterCard sau Visa, de către Credit Europe Bank. Pentru mai multe detalii despre acest card vă rugăm să vizitați www.cardavantaj.ro Lucrările protetice sunt realizate prin tehnologia Cad-Cam din materiale de cea mai buna calitate. Tehnologia Cad-Cam este cea mai moderna tehnologie de realizare a bonturilor implantare și a coroanelor dentare din zirconiu pe principiul imprimantelor 3D. Execuția acestor lucrări este controlată, pe toata durata, de computer, în acest fel șansele apariției erorilor sunt nule. Pentru mai multe detalii legate de preturile implanturilor dentare și modalitățile de plată vă rugăm să accesați pagina dedicată: implant dentar preturi Ce inseamna un implant dentar perfect? Prezentare detaliată: Implantul dentar este o tehnică dentară modernă care vă redă zâmbetul și sănătatea. Un zâmbet frumos înseamnă satisfacție și încredere în orice cadru social. Exemplu implant dentar De câte ori, n-ați ezitat să zâmbiți, să vorbiți, să mâncați în public, din cauza unuia sau mai multor dinți lipsă? De câte ori n-ați refuzat o masă la restaurant sau alte interacțiuni sociale, din cauza acestui neajuns? Implantul dentar este elementul de bază, într-un mecanism de refacere a danturii. Pacientul, atunci când intră în cabinet, vrea dinți. Dar dinții sunt a doua etapă, în acest ansamblu, în care primul pas este implantul. În protetica dentara, nu există dinți pur și simplu, ci dinți pe structuri de sprijin, pe implanturi. Pentru ca rezultatul final să fie fără cusur, acordăm o atenție deosebită începutului. Implantul dentar, odată inserat, devine parte din sistem. Pe principiul, „funcția creează organul”, implantul devine parte a volumului osos, se integrează și îi redă sarcina naturală a osului. Totul despre implantul dentar Implant dentar- bont si coarana Implantul dentar este o intervenție chirurgicală, prin care se inserează, pe arcada dentară, o rădăcină artificială, sub forma unei piese din titan. Fobia de dentist nu trebuie să împiedice alegerea soluției optime pentru refacerea danturii! Anestezia înlătură orice durere sau jenă, pacientul poate coopera cu medicul, în timpul intervenției chirurgicale, iar starea postoperatorie este similară celei de după extracția dentară. Condiții sterile absolute, profesionalism, competență și minuțiozitate! Aceste condiții îndeplinite și reușita este garantată! Componentele unui implant dentar sunt următoarele: – corpul implantului – capa de vindecare: – bontul protetic – bontul de vindecare – cheia de transfer – implantul analog sau copia implantului: – șurubul de fixare Un plan de tratament corect, în cazul protezării edentațiilor totale(lipsa tuturor dinților) sau a breșelor edentate(câțiva dinți lipsă), trebuie să ia în considerare, în primul rând, posibilitatea implanturilor dentare datorită prognosticului superior al reabilitării orale față de metodele terapeutice considerate clasice. (puntile dentare sau protezele dentare) Dacă sunt corect gândite și aplicate, procentul de succes prin protezarea cu implanturi dentare este foarte ridicat, statisticile de specialitate evaluează rata de succes la 95% – 98%. Avantajele majore ale unui implant dentar Implant dentar ce ofera senzatia de dinte natural Dinții învecinați, care, în cazul lucrărilor protetice dentare, trebuie șlefuiți, deci alterați, rămân intacți. – Se conservă volumul osos, conform principiului „funcția creează organul”, și se stimulează, prin punerea sa în sarcină. Forțele masticatorii se transmit astfel, prin acest implant dentar, direct osului maxilar conformându-l în funcție de liniile de forță; – Senzația de forță masticatorie este mai puternică decât cea dată de dintele natural, detaliu de care, însă, nu trebuie să se abuzeze, un implant dentar fiind o anchiloză, pe când dintele prezintă un sistem elastic de amortizare (parodonțiul); – Senzația de dinte natural. Transmiterea forțelor masticatorii direct osului dau o senzație de “propriu”, superioară celei date de o lucrare protetică care are dinți ca stâlpi. Se consideră că, dacă un pacient este suficient de sănătos, încât să i se poată extrage un dinte, atunci i se poate insera un implant dentar. Contraindicațiile protezării prin implant dentar – Oferta osoasă insuficientă: înălțimea și grosimea osului disponibil, precum și spațiul dintre dinții care mărginesc breșa edentată. – Formațiuni patologice (chisturi, tumori, țesut de granulație) prezente în ariile în care se dorește protezarea prin implant dentar. – Administrarea anumitor tipuri de tratamente (anticoagulante, citostatice, bifosfonați etc) Chiar și în aceste cazuri, inserția de implant dentar, cu rată mare de succes, este posibilă dacă sunt întreprinse demersurile corespunzătoare: – În cazul ofertei osoase insuficiente, înălțimea și grosimea osului pot fi duse la dimensiunile dorite prin adiție de os, pentru implant dentar. – În cazul formațiunilor patologice, inserția de implant dentar va fi făcută după extirparea acestora. – În cazul diverselor tratamente, după încetarea administrării acestora. Factorii de risc care pot duce la pierderea unui implant dentar Riscuri Implant dentar Bruxismul, fumatul și igiena precară. Dacă sunteţi într-una dintre situațiile enumerate mai sus, cu certitudine putem găsi o soluţie pentru a crește rata de succes a protezării prin implant dentar și de menţinere a rezultatului în timp. Vom analiza cu mare atenţie starea dumneavoastră de sănătate şi vom găsi tratamentul potrivit. Vârsta nu este un impediment pentru a beneficia de un implant dentar, ci este luată în considerare starea generală de sănătate a pacientului. Această intervenție durează aproximativ o oră sau un timp mai îndelungat, dacă sunt inserate mai multe implanturi dentare. După 7 zile sunt îndepărtate firele de sutură, astfel încât, la examinarea locului de inserție a implanturilor dentare, mucoasa bucală arată ca înainte de intervenția chirurgicală (implanturile dentare nu se văd). După vindecarea deplină a osului (între 3 și 6 luni) este atașată gingivaforma (bontul de vindecare) pentru 7-14 zile. Atașarea bontului protetic și protezarea prin coroane, punți sau proteze necesită 3-4 ședințe și durează între 7 și 14 zile. Mai multe detalii: implant dentar riscuri si rata de succes Indicatiile medicale pre și post operator Au drept scop: – sa reducă timpii de vindecare și sensibilitatea de la nivelul plăgii, – creșterea ratei de succes a intervenției și a confortului resimțit de pacient. Preoperator: Cu 7-10 zile înainte de intervenția chirurgicală, este indicată asanarea cavității bucale ( detartraj, periaj, airflow ) și folosirea apei de gura cu clorhexidină 0.12%, fără alcool. Acest protocol asigură un câmp operator curat, sărac în germeni patogeni, parametri optimi pentru orice tip de intervenție chirurgicală. Postoperator: Clătiți gura cu apă de gură cu clorhexidină 0.12%, fără alcool. Curățați blând dinții și gingiile, cu o periuță de dinți moale. Nu atingeți firele de sutură, dacă aveți suturi. Eliminați din dietă lactatele, alcoolul, alimentele fierbinți, alimentele dure. Nu fumați pe perioada vindecării! Pentru sensibilitate sau durere, luați anti-inflamatoare. Pentru edem aplicați rece pe zona inflamată. Nu dormiți pe partea inflamată (căldura mărește inflamația). Respectați medicația prescrisă de medicul implantolog. |