Celule electrice de medie tensiune în carcasă metalică, de interior, închise, cu simplu sistem de bare, izolaţia în aer, până la 24 kV şi 4000 A. Acestea pot fi: - celule de linie cu separator de sarcină - celule cu întrerupător şi protecţie - celule de măsură - celule de măsură cu separator de sarcină - celule de măsură tensiune - celule de cuplă cu plecare stânga dreapta - celule de linie cu AAR - celule de racord cu bare - celule de cuplă transfer jos,stânga, dreapta Celulele sunt echipate cu un mecanism de blocare mecanică, precum şi cu o schemă sinoptică care conferă garanţie, siguranţă şi securitate maximă operaţiunilor. Protejarea la arcul electric intern, permite posibilitatea utilizării celulelor chiar şi în condiţii extreme. Celulele electrice de medie tensiune în carcasă metalică, de interior, închise, cu simplu sistem de bare, cu izolaţia în aer, sunt ansambluri modulare de aparataj electric, pentru curent alternativ, utilizate în reţelele de medie tensiune, care reprezintă în actuala perioadă soluţia optimă în distribuţia electrică primară şi secundară. Acest tip de celule electrice de medie tensiune sunt larg utilizate în sistemul energetic, atât pe partea de producere a energiei electrice, cât şi pe partea de distribuţie, puncte de conexiune şi puncte de alimentare, cât şi pentru distribuţia secundară pentru partea de medie tensiune a posturilor de transformare medie/joasă tensiune precum şi în reţelele industriale sau de mari consumatori individuali. Clasificare: După locul de amplasare, în sistemul energetic, celulele se clasifică astfel: - celule de staţie electrică, utilizate în distribuţia primară de medie tensiune - celule de post trafo, utilizate în distribuţia secundară de medie tensiune, în special pentru partea de medie tensiune a posturilor de transformare medie/joasă tensiune După rolul funcţional, celulele se clasifică astfel: - celula de linie (intrare/plecare) - celule de motor (cu întreruptor, cu contactor) - celule cu destinaţie specială: de cuplă, de măsură, etc. După tipul aparatajului: - aparataj fix - aparataj debroşabil - aparataj în construcţie specială (de exemplu aparataj fix în modul debroşabil). După mediul de comutaţie al întreruptorului: - cu comutaţie în vid - cu comutaţie în Sf6 |