| | | | Samplingul este activitatea de marketing direct, respectiv BTL (below-the-line communication), prin care producatorul da ocazia consumatorilor sa incerce gratuit un produs. Aceasta activitate sustine in mod obisnuit campaniile de lansare si se desfasoara in acele locuri unde contactul se face nemijlocit cu consumatorul - indeosebi formele de comert/retail - magazine, supermarketuri, farmacii, cinematografe, baruri, parcuri, stradal in punctele de mare trafic etc., sau prin intermediul publicatiilor care agreeaza inserarea mostrelor. Samplingul se face prin intermediul unor echipe de promoteri sau hostess-e, in general tineri care sunt instruiti sa promoveze respectivul produs in spiritul campaniei din care face parte si sa antreneze consumatorii in joc. Nu se exclud activitatile de entertaining, de exemplu, in baruri se organizeaza concursuri sau diferite activitati de divertisment, prin care consumatorii fac cunostinta cu spiritul marcii si noul produs. Rolul sampling-ului este sa aduca produsul in prim-plan, mai ales atributele fizice (gust, forma, culoare, miros etc.) Oamenii selectionati temporar pentru acest job trebuie sa invete repede, sa reuseasca sa-i prinda pe consumatori cu descrierea produsului, sa le trezeasca interesul si sa ii atraga din prima secunda cu o abordare atragatoare, astfel incat respectivii sa fie interesati sa asculte prezentarea si sa incerce produsul. --------------------------------------------------------------------- Hostess - fata sau baiat cu un aspect atragator si un IQ destul de ridicat. De regula, o "hostess" trebuie sa intretina atmosfera in cadrul unor petreceri particulare organizate de diferite firme sau al unor conferinte de presa la care vin invitati speciali. Promoter - trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii, cu diferenta ca el trebuie sa stie sa intretina o discutie cu persoane apartinand celor mai diverse medii sociale. Ei sunt implicati in activitati promotionale (sampling, impartirea "fluturasilor", degustari de produse etc.). | | | | | | |