Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului şi Sportului, pe baza consultării celorlalte instituţii şi ministere interesate, proiectează, fundamentează şi aplică strategia globală a învăţământului, stabileşte obiectivele sistemului de învăţamânt în ansamblul său, precum şi obiectivele educaţionale pe niveluri şi profiluri de învăţământ ( Art. 12 (1), Legea învăţământului 84/1995 cu modificările şi completările ulterioare). Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului se organizează şi funcţionează potrivit legii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca organ de specialitate, are răspunderea de a elabora şi de a aplica politica educaţională, în conformitate cu art. 2. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are drept de iniţiativă şi de execuţie în domeniul politicii financiare şi a resurselor umane din sfera educaţiei şi colaborează cu alte ministere implicate în dezvoltarea învăţământului (Art. 140 (1) Legea învăţământului 84/1995 cu modificările şi completările ulterioare). Pentru exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului constituie structuri de experţi şi se sprijină pe organisme consultative, la nivel naţional, alcătuite pe criterii de prestigiu profesional şi moral: Consiliul Naţional pentru Reformă a Învăţământului; Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare; Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior; Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar; Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior; Consiliul Naţional al Bibliotecilor; Consiliul Naţional pentru Formare şi Educaţie Continuă; comisiile naţionale de specialitate pe discipline şi structurile manageriale ale programelor de reformă. Componenţa consiliilor şi regulamentele lor de funcţionare se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării. În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului consultă, după caz, societăţile ştiinţifice naţionale ale cadrelor didactice, federaţiile sindicale reprezentative la nivel de ramură, structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, ca parteneri sociali, şi organizaţiile studenţeşti şi de elevi, recunoscute pe plan naţional (Art. 140 (2) Legea învăţământului 84/1995 cu modificările şi completările ulterioare). Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului elaborează, coordonează şi aplică politica naţională în domeniul educaţiei. În acest scop exercită următoarele atribuţii: a)coordonează şi controlează sistemul naţional de învăţământ; b)organizează reţeaua învăţământului de stat şi propune Guvernului cifrele de şcolarizare, pe baza studiilor de prognoză, cu consultarea unităţilor de învăţământ, a autorităţilor locale şi a agenţilor economici interesaţi; c)aprobă Curriculumul naţional şi sistemul naţional de evaluare, asigură şi supraveghează respectarea acestora; d)coordonează activitatea de cercetare ştiinţifică din învăţământ; e)asigură cadrul pentru producţia manualelor şcolare; asigură finanţarea şcolilor pentru achiziţionarea de manuale, conform legii; f)elaborează criteriile generale de admitere în învăţământul superior; g)aprobă înfiinţarea liceelor şi a şcolilor postliceale; h)aprobă, conform legii, regulamentele de organizare şi funcţionare a unităţilor subordonate, cu excepţia instituţiilor de învăţământ superior; i)elaborează studii de diagnoză şi prognoză în domeniul restructurării şi modernizării învăţământului şi contribuie la perfecţionarea cadrului legislativ; j)asigură cadrul pentru proiectarea, omologarea şi producţia mijloacelor de învăţământ; k)asigură cadrul organizatoric pentru selecţionarea şi pregătirea adecvată a elevilor cu aptitudini deosebite; l)asigură şcolarizarea specializată şi asistenţa psihopedagogică adecvată a copiilor şi a tinerilor cu deficienţe fizice, senzoriale, mentale sau asociate; m)analizează modul în care se asigură protecţia socială în învăţământ şi propune măsuri corespunzătoare Guvernului şi autorităţilor publice locale abilitate; n)coordonează activitatea bibliotecilor universitare din subordine; o)răspunde de formarea şi perfecţionarea personalului didactic; p)coordonează, potrivit legii, numirea, transferarea, eliberarea şi evidenţa personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control şi a celui auxiliar din unităţile subordonate; q)asigură repartizarea Fondului naţional al formării profesionale, cu consultarea factorilor interesaţi; r)răspunde de evaluarea sistemului naţional de învăţământ pe baza standardelor naţionale; s)elaborează şi aplică strategiile de reformă, pe termen mediu şi lung, ale învăţământului şi educaţiei; t)elaborează împreună cu alte ministere strategia colaborării cu alte state şi cu organismele internaţionale specializate în domeniul învăţământului şi cercetării ştiinţifice; u)colaborează, pe bază de protocoale, cu statele în care trăieşte populaţie de naţionalitate sau de origine română, pentru promovarea şi desfăşurarea învăţământului în limba maternă; v)elaborează norme specifice pentru construcţiile şcolare şi pentru dotarea acestora; w)stabileşte modalităţile de recunoaştere şi de echivalare a diplomelor, a certificatelor şi a titlurilor ştiinţifice, eliberate în străinătate, pe baza unor norme interne, ţinând seama şi de înţelegerile şi convenţiile internaţionale; x)stabileşte pentru învăţământul preuniversitar de stat structura anului şcolar, sesiunile de examene, perioadele de desfăşurare a concursurilor, precum şi vacanţele şcolare; y)controlează modul de respectare a normelor financiar-contabile, de execuţie bugetară şi de administrare a patrimoniului din sistemul naţional al învăţământului de stat; încaseaza taxe, în lei şi în valută, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de vizarea şi recunoaşterea actelor de studii, conform legii (Art. 141 Legea învăţământului 84/1995). |