Microciparea câinilor. Este obligatorie în România începând cu data de 15 martie 2014. Microciparea este un procedeu permanent și neinvaziv de implantare subcutanată a unui microcip, în regiunea dorsală interscapulară a animalului de companie. Microciparea este utilă în cazul în care animalul de companie se pierde şi reprezintă una dintre condițiile obligatorii pentru a putea călători în străinătate alături de animalul dumneavoastră de companie. Implantarea microcipului. Este un procedeu similar cu injecția obișnuită. Se utilizează o seringă specială de unică folosință și un ac steril. Această operațiune nu este dureroasă, nu provoacă hemoragii și nu necesită anestezie. Microcipul. Este un dispozitiv de dimensiunea unui bob de orez, nu este toxic și nu afectează sănătatea animalului. Acesta conține un cod unic ce va fi stocat într-o bază de date, împreună cu datele de contact ale stăpânului. Dispozitivul deține un sistem antimigrare, astfel el rămâne implantat în acealși loc toată viața. Nu necesită baterii, bazându-se pe unde de joasă frecvență, detectate de un scanner compatibil. Avantajele microcipării: - metodă simplă, nedureroasă pentru animal; - identificarea sigură a patrupedului pe durata întregii vieți; - posibilitatea returnării animalului pierdut către stăpân; - descurajarea furtului, abandonului, comerțului ilegal; - un control mai sigur al bolilor (rabie, boli parazitare etc) |