| | | Detalii | | | | STRUCTURILE MOBILE DE JANDARMI sunt constituite din : - Brigada Specială de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei Române cu competenţă teritorială generală ;
- 4 Batalioane speciale de intervenţie în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti cu competenţă teritorială la nivelul municipiul Bucureşti;
- 8 Grupări mobile cu competenţă teritorială în 3 - 8 judeţe;
- 41 Detaşamente de jandarmi mobile cu competenţa teritorială la nivelul unui judeţ;
- 10 plutoane şi 1 grupă de supraveghere şi intervenţie, cu competenţă teritorială la nivelul unui municipiu, oraş sau zonă, stabilită prin ordin al I.G.J.R.
STRUCTURILE MOBILE sunt destinate pentru a executa următoarele misiuni: - asigurarea ordinii publice la întruniri şi manifestaţii (mitinguri, marşuri, demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare, promoţionale, comerciale, activităţi cultural - artistice, sportive, religioase, comemorative), care se desfăşoară în locuri publice şi care implică aglomerări de persoane;
- intervenţia şi restabilirea ordinii publice când aceasta a fost tulburată prin orice fel de acţiuni sau forţe ce contravin legilor în vigoare;
- intervenţia pentru combaterea manifestărilor de violenţă între diferite grupuri turbulente sau pentru capturarea şi neutralizarea infractorilor care folosesc arme de foc ori alte mijloace ce pun în pericol siguranţa persoanei, bunurilor, valorilor şi transporturilor speciale;
- urmărirea şi prinderea evadaţilor, dezertorilor şi a altor persoane, despre care există date, informaţii sau indicii temeinice că intenţionează să săvârşească, au săvârşit infracţiuni ori se sustrag măsurii arestării preventive, executării pedepselor privative de libertate sau se opun executării hotărârilor judecătoreşti;
- asigurarea ordinii publice în cooperare cu alte instituţii abilitate ale statului pe timpul vizitelor oficiale sau al altor activităţi la care participă înalţi demnitari români şi străini pe teritoriul României, în zona obiectivelor şi locurilor de desfăşurare a activităţilor;
- supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, în comun cu alte instituţii abilitate;
- executarea de misiuni în sprijinul altor instituţii ale statului, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional cu caracter temporar;
- limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice, de mediu sau complexe ;
- menţinerea ordinii publice în staţiunile balneare / turistice şi de pe litoral;
- acţiuni de combatere a fenomenului infracţional în zona pieţelor, târgurilor, oboarelor, a zonelor şi locurilor cu potenţial criminogen ridicat;
- efectuarea unor acte procedurale, la solicitarea magistraţilor şi împreună cu aceştia;
| | | | | | |