Se asigura complementar numai în cazul serviciului TRACTARE TRANSPORT PASAGERI din automobilul defect - serviciu inclus, dar limitat ca valoare. Definiţie: TRANSPORT - se oferă membrului clubului şi pasagerilor din autovehicul în situaţia în care acesta este imobilizat şi numai dacă solicită intervenţie rutieră la A-CAR România, pe perioada de valabilitate a cotizaţiei (dacă defecţiunea nu se poate remedia pe loc sau reparaţia în service nu se poate efectua în 48 de ore), în funcţie de distanţa faţă de reşedinţa membrului, astfel: - pentru teritoriul ROMÂNIEI se asigură transport la resedinţă cu un autoturism al clubului sau, dacă nici unul nu este disponibil, cu taxi-ul. În acest caz serviciul este considerat de urgenţă.
- pentru teritoriul UNIUNII EUROPENE se poate organiza/asigura transportul cu trenul, autoturismul cu şofer sau avionul în localitatea de domiciliu sau cea mai apropiată localitate reşedinţă de judeţ faţă de aceasta.
Solicitarea şi gestionarea serviciului vor fi făcute numai prin Dispeceratul Naţional al A-CAR România. |