Parodontologia se ocupa cu diagnosticarea si tratamentul afectiunilor gingiei. Cele mai frecvente boli ale gingiei sunt gingivita (inflamarea gingiei) si parodontita (sau "parodontoza"). Principalul factor incriminant in parodontoza sunt microbii din cavitatea bucala, insa exista o serie de factori care favorizeaza dezvoltarea parodontozei: fumatul, tartrul dentar, lipsa igienei cavitatii orale, inghesuirile sau spatierile dentare, ocluzia defectuoasa ("muscatura"). Asadar pentru a mentine starea de sanatate a gingiilor recomandam renuntarea la fumat, eliminarea periodica a tartrului dentar, corectarea dizarmoniilor dento-alveolare (inghesuiri, spatieri) prin purtarea aparatelor ortodontice, inlocuirea dintilor lipsa prin implanturi dentare sau punti, si mentinerea unei igiene orale cat mai bune, prin periajul dentar, utilizarea atei dentare si a dusului bucal. Lucrarile dentare de calitate, din materiale cat mai biocompatibile au deasemenea un rol foarte important in prevenirea afectiunilor parodontale. Daca observati ca va sangereaza gingiile spontan sau in momentul periajului dentar ar trebui sa va adresati medicului stomatolog. Netratata, inflamarea pe termen lung a gingiei va duce la afectarea osului de suport al dintilor, si in final la pierderea dintilor. La noi in clinica acordam o atentie deosebita afectiunilor gingivale, deoarece cu cat este mai devreme depistata boala parodontala, cu atat sansele de vindecare sunt mult mai mari. In stadii incipiente boala parodontala ("parodontoza") nu doare si poate trece neobservata spre stadii mai avansate ale acestei boli. Principala manifestare o reprezinta sangerarile gingivale, prezente la aproximativ 90% din populatie. Dintii sunt de obicei incarcati cu placa bacteriana ce ulterior se mineralizeaza si se transforma in tartru, cauzand o inflamatie cronica a gingiilor ce duce spre agravarea afectiunii. Detartrajul cu ultrasunete efectuat regulat, periajul profesional, air-flow-ul, mentinerea unei bune igiene orale ajuta decisiv la tinerea sub control a gingivitei. Netratata la timp, gingivita evolueaza in profunzime spre forme mai avansate ale acestei boli cum este parodontita moderata (sau "parodontoza moderata"). Pe langa sangerarile gingivale se observa secretii purulente in jurul dintilor, prezenta pungilor parodontale, a mobilitatii dentare ce ulterior determina migrarea sau spatierea dintilor. In acest stadiu, intrucat depozitele de tartru s-au extins in profunzime simplul detartraj nu este suficient, se recomanda surfasajul subgingival. Surfasajul consta in curatarea minutioasa a suprafetelor radacinilor dentare acoperite de cement infectat sau de tartru subgingival si in eliminarea pungilor parodontale. Surfasajul radicular se realizeaza cu instrumente speciale numite chiurete dentare, si se realizeaza sub anestezie locala. In cazul unei afectari severe a bolii parodontale, pe langa masurile terapeutice mai sus amintite, se recomanda surfasajul in camp deschis (cunoscute si sub numele de operatii cu lambou). Scopul este similar tehnicilor mai sus prezentate: curatarea in detaliu a radacinilor dentare de tartru si de cement infectat, reducandu-se astfel adancimea pungilor parodontale. Accesul direct, vizibilitatea crescuta, precum si posibilitatea utilizarii unor biomateriale de biostimulare si regenerare ale tesuturilor de suport, reprezinta avantaje ale acestei tehnici. |