Biserica Casin din Bucuresti se gaseste in zona verde, linistita si boiereasca a Domenilor, aproape de Arcul de Triumf, cu care se intrece in inaltime, fiind unul din lacasele de cult inalte din Bucuresti, menite sa fie vazute de la distanta, nu sa fie ascunse intre blocuri. Biserica parohiei Parcul Domeniilor este asezata la intersectia unor artere mari de circulatie si domina intreaga zona prin monumentalitatea ei. Initiativa construirii bisericii a fost luata in anul 1935, de catre un consiliu parohial format din personalitati ale vremii, profesori din Institutul Agronomic in frunte cu Gheorghe Ionescu-Sisesti, scriitorul Vasile Militam, arhitectul I. Balanescu si altii. La staruinta preotului paroh Dumitru I. Manta, fondurile s-au obtinut prin donatii importante de la: Ministerul Agriculturii si Domeniilor si prin subscrieri lunare ale unor familii si institutii. Maresalul Ion Antonescu a contribuit la constructia ei cu cateva donatii, ca de altfel si la intretinerea bisericilor Sfintilor Constantin si Elena, si Sfantul Elefterie. Pentru arhitectura viitoarei biserici a fost instituit un concurs de arhitectura care, in final a retinut proiectul lui D. Ionescu-Berechet, arhitect sef al Patriarhiei Romane. Piatra de temelie s-a pus in august 1937, iar in martie 1938 era executata structura. Terenul a fost dat de Primaria Capitalei. Executarea lucrarilor s-a atribuit Societatii Nationale de Constructii "Ing. Liviu Ciulei, prof. Aurel Belis si Toader Mihail". Au urmat intreruperi ale lucrarilor, continuate apoi intre anii 1946-1959. |