Manastirea, turnul clopotnita, cladirea Seminarului Teologic, ruinele palatului domnesc sunt situate pe o colina in apropierea Dambovitei, in centrul orasului. Veche de aproape patru secole si jumatate, cu o arhitectura aseamanatoare cu a Mânăstirii Curtea de Arges, edificiul are un pronaos larg pe care se află cele trei turle si un naos trilobat încununat de o turlă mare. Manastirea este asezata pe o veche vatra de locuire dacica, dar s-au descoperit vestigii si din timpuri mai vechi, din paleolitic, neolitic, epoca bronzului si a fierului. Pe acest loc au mai existat alte doua lacasuri. Prima biserica, posibil din lemn, este atribuita domnitorului Mihnea cel Rau (1508-1509) , cea de a doua este ctitorie a domnitorului Alexandru al II lea Mircea zis Oaie Seaca (1568-1577) , stranepotul lui Vlad Tepes, ca facand parte dintr-un complex manastiresc impreuna cu palatul domnesc si zidurile de aparare inconjuratoare. Fiul sau, Mihnea Turcitul, a desavarsit lucrarea inceputa de tatal sau. Primul document care da marturie despre manastire dateaza din 1577 iunie 15, in care domnitorul ctitor scrie “am socotit cu ravna din tineretea domniei mele si am zidit aceasta sfanta si dumnezeiasca mitropolie, cu toata osardia”. Dupa biruinta lui Mihai Viteazul asupra ienicerilor lui Sinan Pasa, in anul 1595, ostile turcesti in retragere distrug biserica manastirii cu praf de pusca. Radu Mihnea, nepot al ctitorului Alexandru al II lea Mircea si fiul domnitorului Mihnea Turcitul, reconstruieste intregul ansamblu al Manastirii Sf. Troita, lucrare terminata in anul 1625, in timpul domniei lui Alexandru al III lea Coconul, fiul lui Radu Mihnea. Vestitul secretar al Patriarhului Macarie de Antiohia, ierodiaconul Paul de Alep, care a vizitat asezamantul intre anii 1653-1657, descrie manastirea ca pe o “zidire mareata, cu priveliste foarte placuta. Biserica sa este mare si spatioasa, zvelta, mult ornamentata si acoperita in intregime cu picturi. In partea dinspre miazazi e locul mormintelor domnilor, cu bolti din marmura alba, impodobita cu valuri tesute cu fir si sunt alcatuite in forma unei cupole, care se reazema pe patru stalpi de fier. ”Din acele vremuri s-au pastrat pana in zilele noastre biserica, care poarta numele celui de al doilea ctitor, Radu Voda, si turnul clopotnita. Reparatii ample s-au realizat in perioada 1859-1864, dar care, din pacate, au introdus elemente de tip neogotic austriac, straine de arhitectura traditionala. Interiorul a fost repictat, in intregime, de Constantin Lecca si Misu Popp, care au refacut cateva din portretele vechi ale ctitorilor. In anul 1875, ministrul Cultelor aproba daramarea incintei fostei manastirii, prin aruncarea in aer a constructiilor. In perioada 1969-1974, sfantul lacas este restaurat la initiativa. Patriarhului Justinian Marina, al treilea ctitor al bisericii, care isi are mormantul chiar in biserica manastirii, alaturi de alte douazeci si trei de morminte, cele mai vechi fiind ale familiilor domnitorilor ctitori, celelalte ale unor boieri din secolele XVIII-XIX. Pictura a fost refacuta de Parintele Sofian Boghiu de la Antim, Vasile Caraman si de Gheorghe Ciobanu. Arhitectul St. Bals a reusit sa redea vechea infatisare bisericii. Biserica a fost resfintita la data de 11 iunie 1979. Manastirea este reactivata de catre Prea Fericitul Teoctist in 1998. Intaistatatorul sfantului asezamant este P. S. Varsanufie Prahoveanul, obstea numarand cincisprezece monahi, care tin slujbele dupa randuiala athonita, cu liturghie zilnica, ceasuri si priveghere de noapte. Manstirea are ca protector pe Sf. Nectarie Taumaturgul, incepand cu anul 2002, dupa ce particele din moastele sfantului au fost daruite lacasului. Sunt asezate in partea dreapta a bisericii, sub un baldachin. Pelerini din toata tara au inceput sa soseasca la Manastirea Radu Voda, sa cinsteasca pe Sf. Nectarie pentru minunile sale, mai ales vindecari de boli grave, ce sunt savarsite la moastele sale sau cu untdelemn de la candela sa. |