Cunoscută ÅŸi practicată de peste 3.000 de ani, este “redescoperită” ÅŸi câÅŸtigă teren tot mai mult. Åži aceasta, nu pentru faptul că nu i se cunoÅŸteau meritele sau era mai puÅ£in practicată, ci mai mult pentru faptul că foarte mulÅ£i, chiar din domeniul medical o ignorau sau căutau să neglijeze efectele pe care mii de ani de practică ÅŸi cercetare ÅŸtiinÅ£ifică în acest sens le evidenÅ£iau.

După TYMOWSKY, acupunctura s-a născut pe valea fertilă a Fluviului Galben, în perioada celor trei împăraÅ£i legendari FU XI (2953-2858 î.e.n), SHEN NONG ÅŸi HUANG – DI.

Lui FU XI i se atribuie elaborarea conceptelor fndamentale ale Universului. Principiul lui Qi cu cele două componente ale sale Yang (-) ÅŸi Zin (–) opuse ca sens dar complementare.

SHEN NONG este inventatorul “celor 9 ace de acupunctură” rămase în uz până azi.

Iar lui HUANG DI i se atribuie prima ÅŸi cea mai cunoscută carte de acupunctură, NEI JING SU WEN, scrisă sub forma unui dialog medical, în care împăratul întreabă iar medicii lui răspund.

În anul dinastiei ZHON (cc 1000 î.e.n.) se spune că medicii erau împărÅ£iÅ£i în patru categorii:– medici pentru alimentaÅ£ie (dieteticieni);– medici pentru boli (doctori);– medici pentru răni (chirurgi);– medici pentru animale (veterinari);

Nu trebuie uitat că profesia de medic se transmite din generaÅ£ie în generaÅ£ie. În cartea “Însemnări despre rituri” (500-400 î.e.n.), se indică “să nu iei medicamente prescrise de un doctor dintr-o familie care practică medicina de mai puÅ£in de trei generaÅ£ii”.

Tot în acest sens, BIAN QUE, (cc 500 î.e.n.), autorul presupus al al lucrării NAN JING, spunea că este capabil să vindece toate bolile, cu excepÅ£ia a ÅŸase:– o bogăţie prea grea pentru o fiinţă prea uÅŸoară;– orgoliul care dispreÅ£uieÅŸte raÅ£iunea;– incapacitatea omului de a-ÅŸi câÅŸtiga existenÅ£a;– insuficienÅ£a de Yang ÅŸi de Yin;– o slăbiciune internă ce nu poate suporta tratamentul;– credinÅ£a în vrăjitorii dublată de neîncrederea în medic;

Tot el spunea că “a îngriji ceea ce nu este încă bolnav este opera unui medic superior; medicul inferior îngrijeÅŸte numai ceea ce este deja bolnav”.

Acupunctura cunoaÅŸte apogeul în perioada dinastiei MING (1368-1644). Acum este scrisă cea mai cunoscută carte ZHEN SIN DA CHENG (Marele compendiu al acupuncturii ÅŸi moxibustiei) scrisă de Yang Jizhou (1555-1620).

În Europa, prima care introduce această metodă este CATHERINE DESPEAUX în secolul al XVI-lea. FranÅ£a are onoarea de a fi prima naÅ£iune din Occident care îmbrăţiÅŸează medicina chineză.

Marele merit al introducerii acupuncturii în Europa aparÅ£ine, de fapt, a doi diplomaÅ£i:– 1863 DOBRY DE THIERSANT, consul al FranÅ£ei în China, care publică opera “Medicina chineză”;– PuÅ£in mai târziu, GEORGES SOULIÉ DE MORANT, corespondentul băncii LEHIDEUX în Orient, apoi consul în China, care întreprinde o muncă de cercetare ÅŸi culegere minuÅ£ioasă de informaÅ£ii în aces domeniu.

El realizează ansamblul teoriei medicale, ce stă la baza acupuncturii, dialectul reflexiilor, descrie meridianele ÅŸi notează punctele. Pentru aceasta primeÅŸte titlul de profesor în medicina; se reîntoarce în FranÅ£a ÅŸi devine director la Spitalul BICHAT. După o pauză de un secol, Dr. JOSEPH BERLIOZ, tatăl compozitorului, întreprinde o nouă cercetare ÅŸi difuzare a acestei metode.

Urmează o perioadă de expansiune a acupuncturii în întreaga Europă:

– Germania (Bachmann, Leitner, Voll, Schulde ÅŸ.a.)– Austria (Bischko, König, Wancura ÅŸ.a.)– Italia (lanza, Roccia, Caspan ÅŸ.a.)– În ţările fostei U.R.S.S. (RuseÅ£ki, Tikocinskaia, Tabeeva, Zolnikov, Bondarciuc, ÅŸ.a.)– Danemarca (Bugge, Ilcus, ÅŸ.a.)– Finlanda (Andersson ÅŸ.a.)– Suedia (Borno)– Marea Britanie (Dowson, Pan ÅŸ.a.)– Belgia– Polonia– Portugalia, Spania, Olanda, Bulgaria, ElveÅ£ia, Ungaria, Iugoslavia etc.

În România, prima lucrare legată de acest domeniu este publicată în anul 1861 la Craiova de ÅžTEFAN FODOR.

Termenul de acupunctură este pentru prima dată menÅ£ionat de N. VATÄ‚MANU în volumul “Reflexoterapia modernă” apărut în România în anul 1934.

În 1946, I. BRATU (1910-1965), cea mai prestigioasă figură a acupuncturii româneÅŸti, deschide prima practică de acupunctură într-un serviciu privat.

Primul centru experimental este înfiinÅ£at în 1958 de N. N. GHEORGHIU ÅŸi C. DRAGOMIRESCU în cadrul Policlinicii ColÅ£ea (Primul centru experimental de acupunctură). Ulterior, alte centre se înfiinÅ£ează la Cluj, Călan, GalaÅ£i, BistriÅ£a, Herculane, IaÅŸi, Techirghiol, FocÅŸani, TimiÅŸoara ÅŸ.a.

Un aport important în dezvoltarea acupuncturii în România, îl aduce Prof. C. Ionescu – TîrgoviÅŸte, prin lucrarea “Electrofiziologia punctelor de acupunctură” 1965.

În 1974, este organizat Primul Congres Român de Acupunctură la BucureÅŸti la care au participat 70 de medic