Cuvântul pe care mi-l repet zi de zi de când mă ştiu: îndeplinirea datoriei. În realizarea acestui lucru se cuprinde şi bunătatea şi loialitatea, cinstea, cordialitatea, exactitatea. Să ne facem cu toţii datoria şi lumea îşi va recăpăta sensul ei suprem. George Enescu, interviu în Cuvântul liber, 1934 MUZEUL NAŢIONAL "GEORGE ENESCU" se află în Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti. Somptuoasa intrare, umbrită de imensa copertină în cel mai autentic stil Art Nouveau, anunţă că aici luxul şi rafinamentul de epocă s-au întâlnit pentru a ridica pe Podul Mogoşoaiei de ieri, astăzi Calea Victoriei, la numărul 141, unul dintre cele mai strălucite şi impunătoare palate bucureştene. Construit între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit Nababul (fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator), palatul s-a realizat după proiectele remarcabilului arhitect Ioan D. Berindei. Pentru decorarea clădirii, acesta şi-a asigurat colaborarea unor renumiţi artişti ai vremii – G. D. Mirea, Nicolae Vermont şi Costin Petrescu pentru picturile murale, arhitectul Emil Wilhelm Becker pentru sculpturi şi ornamentaţia sculpturală, Casa Krieger din Paris pentru decoraţia interioară (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.). După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său Mihail G. Cantacuzino şi a soţiei acestuia, Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu), care după decesul prematur al soţului, se va recăsători în 1937 cu George Enescu. Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele palatului, destinată iniţial administraţiei clădirii. După moartea lui George Enescu în 1955, soţia sa a lăsat prin testament palatul şi clădirile anexe muzeului dedicat memoriei compozitorului. Din anul 1956, aici funcţionează MUZEUL NAŢIONAL "GEORGE ENESCU" şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. În trei săli ale Palatului Cantacuzino se desfăşoară cronologic expoziţia permanentă, ce cuprinde, între altele, fotografii, manuscrise, documente diverse, diplome, decoraţii, desene, busturi, instrumente muzicale, fracul şi costumul de academician al Academiei Române, masca mortuară şi mulajul mâinilor artistului. Atmosfera de-odinioară se regăseşte în intimitatea casei din spatele palatului, auster amenajată, devenită Casa Memorială "George Enescu". Amplasat într-un spaţiu de excepţie, MUZEUL NAŢIONAL "GEORGE ENESCU" este investit deopotrivă cu valoare istorică, culturală, artistică şi turistică. Patrimoniul său permite recompunerea istoriei unei vieţi şi cariere de excepţie, puse în slujba muzicii româneşti şi a afirmării sale în context universal. |