În anii 1891-1892 în mijlocul Bucurestiului, la intersectia Bulevardului Ferdinand I cu Strada Traian s-a realizat noul Foisor de foc, loc anume ales, de unde se realiza supravegherea si anuntarea posturilor de pompieri, prin mijloace specifice epocii, despre aparitia unor incendii nu numai în centrul urbei, dar si în cartierele ei.

Realizat dupa planurile arhitectului George Mandrea, edificiul era nu numai un post de observatie si anuntare, dar si de interventie, deoarece – pe lânga turnul de observare si anuntare – în constructia sa dispunea de un rezervor cu o importanta cantitate de apa, spatii pentru cazarea efectivului unei sectii de pompieri, iar la parter erau adapostite pompe de incendiu si caii necesari pentru transportul acestora.

Foisorul de foc avea sa-si îndeplineasca rolul pentru care a fost construit mai bine de 42 de ani, pâna la modernizarea posibilitatilor de anuntare a incendiilor, prin aparitia si dezvoltarea posturilor telefonice, când nici spatiul pentru adapostirea subunitatii de pompieri si a mijloacelor de lupta nu mai corespundeau.

În aceasta situatie, Primaria generala a Capitalei si Comandamentul Pompierilor Militari au trecut la realizarea constructiei postului de pompieri Regele Ferdinand I, în cartierul Obor.

În aceste conditii, cladirea Foisorului de foc ramasese uitata, folosita doar pentru depozitarea unor materiale, supusa eroziunilor, însa continua sa fie impunatoare prin asezarea si arhitectura ei si prin rolul pe care-l avusese în viata orasului pentru mai bine de patru decenii.