În structura generala a patrimoniului muzeului, colecţia de costume ţaraneşti are o însemnatate deosebita şi o greutate specifica, atât prin numarul mare de piese care o alcatuiesc, cât şi prin faptul ca acestea reflecta echilibrat toate zonele etnografice ale ţarii oferind posibilitatea atât specialiştilor, cât şi vizitatorilor de a cunoaşte evoluţia în timp a acestui gen al creaţiei ţaraneşti.

Pe cât de diferit apare la prima vedere pe atât este de unitar, daca luam în consideraţie simplitatea structurala a croiului pieselor componente, concentrarea şi circumscrierea motivelor în spaţii ornamentale, dispuse în baza unor principii tradiţionale, care respecta cu stricteţe stilul compoziţional, echilibrul şi raportul cromatic.

În general, costumul popular are ca piesa de baza camaşa alba. Din copilarie pâna la moarte, camaşa îl însoţeşte pe ţaran la muncile câmpului, la sarbatori, la nunta. Ea îndeplineşte, de asemenea rolul de marca sociala în cadrul societaţii rurale, fiind purtata de personalitaţile satului (amintim aici camaşa de preoteasa din Oltenia - T 121). Exista însa şi o camaşa a duminicilor, a sarbatorilor de peste an, a nunţilor şi a botezurilor, a datinilor şi a obiceiurilor, camaşa mortului (camaşa-horbota a momentelor îndurerate), camaşa fecioriei şi a vaduviei, camaşa Craciunului şi a Paştilor. Legata de un stravechi rit agrar (“Sânzienele”), camaşa de Dragaica este cea mai frumoasa dintre camaşile de zestre ale celei mai mândre şi harnice fete, aleasa Dragaica. Camaşa de soacra, din zona Sibiului, lucrata de mireasa este dovada îndemânarii şi talentului acesteia (T 1146). Numai “Junii Braşovului”, obicei specific zonei, readuce în prim plan costumul membrilor unei vechi organizaţii militar-populare, care reprezenta în trecut o modalitate originala de pastrare a unitaţii românilor de pe ambii versanţi ai Carpaţilor. Semnificativ este faptul ca la aceasta camaşa, purtata de vatafi, lucrau 4 femei timp de 4 luni pentru ca produsul finit sa fie acoperit cu 40.000 de paiete cântarind în final aproape 10 kg (T 1342).

Costumul popular marcheaza însa şi caracterele biologice ale individului (sexul şi vârsta). Condiţia diferenţierii stricte se leaga de o întreaga mentalitate privind rolul general al barbatului şi femeii în colectivitate, subliniat de felul diferit al costumului. Acest rol putea fi transgresat numai la anumite ocazii, cu caracter ritual şi era exprimat prin aşa – numitul travesti, împrejurare pe care o întâlnim de pilda la priveghiul din zona centrala a Moldovei, unde unii barbaţi se costumau în femei.

Precizam de asemenea ca diferenţa de sex este marcata mai ales prin piesa de baza a costumului – camaşa.

Pentru femei, în funcţie de zona, camaşa poate fi completata de la talie în jos cu una sau 2 piese: catrinţe, fote (fie ele drepte sau creţe) sau oprege. Acestea sunt susţinute cu un brâu ţesut în razboi sau împletit, cu cordoane metalice sau cu margele, montate pe diferite suporturi materiale.

Femeile maritate îşi acopera capul cu marame, ţesute din borangic, ştergare, ţesute din bumbac sau lâna, baticuri cumparate din pravalii şi bonete denumite, în funcţie de zona, cepse sau conciuri. Fetele îşi prind flori în cozi sau se gatesc cu coroniţe, diademe.

Costumul barbatesc cunoaşte o forma mai simpla şi o componenta mai unitara pe întreg teritoriul ţarii. Piesele alcatuitoare sunt: camaşa (dreapta, cu “barburi” – clini sub forma literei M – sau cu platca), pantalonii, brâul, cureaua sau chimirul, palaria sau caciulile din blana, opincile şi cizmele.

În funcţie de anotimp atât femeile cât şi barbaţii poarta peste camaşi pieptare, cojoace şi haine mari de dimie sau de blana.

Acţiunea factorului social este şi ea foarte importanta. Multitudinea obiectelor tezaurizate în aceasta colecţie impune costumul popular şi ca element al culturii materiale, fiind direct influenţat de o serie de factori generali: ocupaţii, anotimp, ocazii, etc.

În colecţiile muzeului se pastreaza piese de costum specifice practicarii unor ocupaţii. Astfel, pastorii poarta mai ales cojoacele lungi, cu mânecile la fel de supradimensionate (bituşca), dupa cum tot ei apeleaza frecvent la gluga. Exista camaşile „pacurareşti” ale pastorilor din nordul Transilvaniei, înmuiate în zer, pentru ca ţesatura sa devina impermeabila; vânatorii şi plutaşii purtau desagi mari din piele sau din ţesatura de lâna, iar în unele zone şi toporişti sau “baltaguri”, necesare în traiul lor singuratic, atât ca unealta dar şi ca arma de aparare. Tot aşa lucratorii la padure foloseau chimire late de piele, pentru susţinerea mijlocului, în timpul eforturilor deosebite.

Au existat şi costume profesionale cu totul specializate cum a fost cel de surugiu, din care s-au pastrat pâna azi frumoasele ipingele (din sudul României). Exista de asemenea un costum de lucru al pescarilor, alcatuit din piese specifice, cum ar fi ciorapii lungi de piele, bluzele impermeabilizate, pelerinele din foi de cort, etc.

Colecţia de costume ţaraneşti numara aproximativ 20 000 de obiecte de patrimoniu, reunind piese reprezentative pentru toate provinciile ţarii (Moldova, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Banat şi Oltenia), exemplarele provenind din secolele XIX şi XX. Fondul colecţiei a început sa prinda contur în timpul directoratului lui Alexandru Tzigara-Samurcaş şi a fost completat în mare masura sub conducerea lui Tancred Banaţeanu. Astfel, între 1906-1953 se pun bazele colecţiei prin achiziţii şi donaţii (peste 5000 de piese), majoritatea camaşi, fote, brâie şi mai puţin pieptare, cojoace, încalţaminte, etc. Personalitaţi precum Sabina Cantacuzino, Elisa I. Bratianu, Principesa Maria sau colecţionari ca Dimitrie Comşa şi Octavian Roguski au donat muzeului obiecte remarcabile, adevarate opere de arta populara. Primul obiect achiziţionat şi înregistrat de Alexandru Tzigara-Samurcaş a fost o camaşa femeiasca din zona Mehedinţiului, cu delicate ornamente geometrice, ce reflecta maiestria şi gustul pentru frumos al celei ce a creat-o. Atunci când fondul Samurcaş a fost reorganizat dupa criterii ştiinţifice, aceasta camaşa a fost înregistrata cu numarul de inventar T 607.

Dupa 1953, la conducerea Muzeului de Arta Populara, lui Alexandru Tzigara-Samurcaş îi va urma binecunoscutul etnolog Tancred Banaţeanu. În aceasta perioada activitatea de cercetare şi achiziţii de patrimoniu a cunoscut o dezvoltare intensa. Rezultatul numeroaselor campanii de cercetari a fost achiziţionarea a peste 9000 de piese de port popular, reprezentând aproape toate zonele etnografice. Astfel s-a putut contura costumul în evoluţia sa istorica, varietatea şi raspândirea zonala a acestuia.

Influenţele şi împrumuturile reciproce rezultate din convieţuirea laolalta cu etnicii minoritari s-au reflectat şi în ansamblul costumului mai mult decât în alte domenii. Astfel, alaturi de cele mai reprezentative exemplare de costum românesc se remarca costumele maghiarilor, ale secuilor, saşilor şi şvabilor, ale sârbilor şi craşovenilor, ale bulgarilor, turcilor şi tatarilor, ale ceangailor, huţulilor şi rutenilor.

O a treia etapa de creştere a colecţiilor începe în anul 1990, când dupa o absenţa silita, muzeul renaşte sub titulatura actuala.

În prezent colecţia numara peste 20 000 de obiecte. Acestea sunt grupate în doua subdiviziuni constituite dupa tipul de material folosit ca materie prima în realizarea pieselor: colecţia de port subţire (conţine obiecte realizate din in, bumbac, borangic, etc.) şi colecţia de port gros (conţine obiecte realizate din blana, postavuri). Organizate dupa criterii ştiinţifice acestea includ, din punct de vedere tipologic camaşi femeieşti şi barbateşti, poale femeieşti, pantaloni barbateşti, haine din blana şi dimie. De asemenea, se mai întâlnesc piese de vestimentaţie ce acopera poalele femeieşti - catrinţe, fote, vâlnice, cingatori , acoperitori de cap pentru femei şi barbaţi, podoabe populare şi accesorii din cele mai variate şi încalţaminte-opinci cizme ghete, etc.

Fiecare piesa de costum este în felul ei un unicat. Astfel, piesele realizate din in, în special poalele, sunt în general ornamentate cu broderii, realizate cu acul. Acestea sunt completate cu cele mai diverse forme de acoperitori de poale prinse în talie cu cingatori realizate în razboi (brâie şi bete) sau confecţionate din diferite materiale, precum metal, pânzeturi, pietre semipreţioase (cazul cordoanelor saseşti), margele (cordoanele din Bistriţa Nasaud) şi piele (chimirele şi curelele barbateşti din Transilvania şi Moldova). Hainele groase, precum sumanele din postav şi cojoacele din blana de oaie sunt ornamentate mai mult cu gaitane şi respectiv aplicaţii din piele sau alte materiale, asociate cu broderii. Elementele metalice şi în anumite zone, bucaţile de oglinda, încadrate în piele alcatuiesc o compoziţie ornamentala deosebita, unica în felul sau.